Peste 7.000 de oameni din judeţul Gorj au fost lăsați
, în plin val de caniculă. Compania de Apă Oltenia a sistat furnizarea apei potabile din cauza unor datorii de 6 milioane de lei.
Oamenii sunt disperaţi şi revoltaţi de situaţie.
„Nu avem cu ce ne spăla, pur şi simplu”, spune un localnic.
Compania de Apă spune că a trimis multe notificări, dar facturile au rămas neplătite.
În aceeași situație este și o localitate din Dolj (Braloștița). Au scadentă vineri, dacă nu plătesc vor fi și ei debranșați.
Citește și
Recomandare din top articole
Când se vor încheia valurile de căldură din sudul Europei
Temperaturile au fost cu aproximativ 6-12 grade Celsius peste valorile medii pentru această perioadă a anului, alimentând incendiile de vegetație și necesitând un consum record de energie.
Potrivit Weather & Radar, vremea neobișnuit de caldă va mai continua câteva zile, temperaturile urmând să urce din nou până la 35-40 de grade Celsius în țări precum Serbia, Italia, Albania, Grecia, România și Bulgaria.