-1.6 C
Craiova
10 februarie, 2026

Proiect PNRR finalizat în Dolj. Transport școlar electric pentru zeci de localități

Consiliul Județean Dolj a finalizat proiectul „Transport școlar verde pentru elevii din județul Dolj”, prin predarea ultimelor nouă microbuze școlare electrice achiziționate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Evenimentul de predare a avut loc luni, în prezența reprezentanților administrației județene și ai autorităților locale beneficiare.

Odată cu această etapă, CJ Dolj încheie livrarea tuturor celor 33 de microbuze electrice destinate transportului elevilor, un demers care vizează îmbunătățirea accesului la educație în mediul rural, în condiții de siguranță, confort și cu un impact redus asupra mediului. Ultima tranșă de vehicule a fost repartizată comunelor Grecești, Predești, Sadova, Negoi, Plenița, Piscu Vechi, Măceșu de Sus, Lipovu și Teasc.

„Astăzi predăm ultimul lot de 9 microbuze școlare electrice, completând astfel livrările realizate anterior, cele 20 de microbuze distribuite în luna decembrie și cele 4 predate luna trecută. Aceste 9 microbuze au fost achiziționate din economia realizată la prima licitație, fapt care ne-a permis organizarea unei noi proceduri pentru suplimentarea flotei destinate transportului școlar. În perioada următoare, imediat după finalizarea achiziției publice și semnarea contractului, vor fi livrate încă 25 de microbuze, cumpărate printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, destinat asigurării accesului la educație prin mijloace de transport mai puțin poluante. La toate acestea se adaugă cele 4 microbuze școlare electrice furnizate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.În acest fel, 62 de localități din județul Dolj vor beneficia de vehicule electrice, nepoluante, pentru transportul elevilor. Subliniem faptul că toate unitățile administrativ-teritoriale beneficiare îndeplinesc condiția obligatorie privind existența stațiilor de încărcare electrică”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

La eveniment au mai participat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Antonie Solomon, și administratorul public al județului, Cosmin Durle.

Proiectul „Transport școlar verde pentru elevii din județul Dolj” a fost implementat de Consiliul Județean Dolj cu finanțare prin PNRR, Componenta C15: Educație, valoarea totală eligibilă fiind de 35.905.346,4 lei.

Microbuzele electrice au o capacitate de 16+1 locuri, inclusiv un loc destinat persoanelor cu dizabilități, sunt dotate cu rampă de acces și sisteme moderne de siguranță și au o autonomie de până la 294 de kilometri, fiind adaptate utilizării zilnice în transportul școlar.

Sursa: https://www.craiovaforum.ro/stiri/actualitate/proiect-pnrr-finalizat-in-dolj-transport-scolar-electric-pentru-zeci-de-localitati.html

Ultimă oră

Același autor