Un cod portocaliu de ninsori intră în vigoare marți seară și este valabil până miercuri, la prânz, inclusiv în zonele de deal și de câmpie din județul Prahova. Potrivit meteorologilor, în Muntenia și în sudul Moldovei va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20…50 cm (echivalent în apă de 20…50 l/mp). Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60….85 km/h (cu vitezele cele mai mari în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași). Va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.
De asemenea, la noapte și în prima parte a zilei de mâine, în Carpații Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și în Munții Banatului vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70…90 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 m. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10…20 cm (echivalent în apă de 15…25 l/mp).
Un alt cod galben, care a intrat deja în vigoare, în sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi precipitații însemnate cantitativ. Ziua vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, ninsoare), iar noaptea vor predomina ninsorile. În Dobrogea va ploua, iar spre sfârșitul intervalului ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de precipitații de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…45 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10…30 cm. În sud-estul teritoriului local se va depune polei. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 m.
La nivel național este în vigoare și o informare meteo, valabilă până joi, dimineață. Potrivit acesteia, „marți (17 februarie) vremea va fi rece în regiunile extracarpatice, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 și 4 grade. Miercuri, vremea se va menține rece în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii țări și se vor încadra între -8 și 0 grade. Temporar vor fi precipitații îndeosebi în sudul, centrul și estul țării. În cursul zilei de marți acestea vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și local de 20…30 cm. Se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp și local de peste 25 l/mp. Pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de marți în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar din seara zilei de marți în cea mai mare parte a țării, cu viteze, în general, de 45…65 km/h. În sud și est temporar va fi viscol și vizibilitate scăzută”.
ANM anunță că, și mâine, pe tot parcursul zilei, în Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Merdionali și de Curbură temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10…15 cm, iar vizibilitatea va fi redusă sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50…70 km, iar în zona montană înaltă rafalele vor atinge 70…90 km/h. De asemenea, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.