Pe 7 martie, în Sala Sporturilor Işalniţa, din Dolj, va avea loc o gală de kickboxing. Oltenia Superfight reuneşte sportivi de top naţional. Printre cei care vor urca în ring se află şi luptătorul vâlcean Gabriel Bodescu. Duelul său cu Lorenzo Stoica va fi main-eventul galei. ”Becali” este pregătit de Viorel Stanciu, la Tiger Gym. A devenit deja un nume în România, în cadrul evenimentelor de profil, bifând cu succes multe gale de top de la nivel naţional. Are deja un palmares bun şi tot timpul înainte pentru noi performanţe în kickboxing şi K1.