Rapid a urcat pe primul loc în play-off după succesul obținut sâmbătă seara pe teren propriu, în Giulești, într-un meci spectaculos în care Dinamo a condus de două ori pe tabelă.
După două confruntări dificile în sezonul regulat, în care Dinamo părea să aibă un adevărat complex în fața Rapidului, oaspeții au început curajos partida din prima etapă a play-off-ului și au deschis scorul rapid, înainte de împlinirea primelor zece minute.
Dinamo a primit un penalty după ce Borza l-a faultat în careu pe Musi, iar Armstrong a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri.
Rapid a restabilit egalitatea spre finalul primei reprize, după o perioadă de dominare clară. Grameni a marcat cu un șut puternic de la distanță, stabilind scorul pauzei.
După reluare, dinamoviștii au revenit mai hotărâți de la vestiare, iar în minutul 47 au trecut din nou în avantaj. Musi a construit o fază pe partea dreaptă, a trimis în centru către Cîrjan, care a finalizat pe colțul lung pentru 1-2.
Gazdele au reacționat din nou și au împins jocul spre poarta adversă. Egalarea a venit prin Petrila, autorul unui gol spectaculos: o acțiune pornită din stânga s-a încheiat cu un șut puternic, aproape de vinclu, pentru 2-2.
Rapid a continuat presiunea și a dat lovitura decisivă cu cinci minute înainte de final. Moruțan a încercat o reluare spectaculoasă din foarfecă, mingea a ajuns la Vulturar, care a urmărit faza și a împins balonul în poartă.
Grație acestei victorii, Rapid urcă pe primul loc în clasamentul play-off-ului, cu un punct peste „U” Craiova.
În play-out, tot sâmbătă, Csikszereda s-a impus în deplasare, scor 3-2, în fața Oțelului, obținând un succes important care o scoate, cel puțin momentan, din zona locurilor periculoase. După meci, antrenorul Oțelului, Laszlo Balint, și-a anunțat demisia.
Sursa: https://www.telegrafonline.ro/superliga-rapid–dinamo-32