9 C
Craiova
18 martie, 2026

Simularea națională a Evaluării Naționale, boicotată de cadrele didactice de la Școala din Coțofenii din Dos

Astăzi a avut loc proba la Matematică din cadrul simulării naționale a Evaluării Naționale, pentru absolvenții clasei a VIII-a.

În județul Dolj, dintre cei 4822 de elevi înscriși, 627 au fost absenți, iar 18 elevi nu au susținut simularea Evaluării Naționale. Prezența a fost de 86,95%.

Ieri și azi, 152 dintre cele 153 de unități de învățământ cu personalitate juridică, din Dolj, care școlarizează elevi de clasa a VIII-a au organizat simularea Evaluării Naționale. În Școala Gimnazială Coțofenii din Dos, simularea examenului național a fost boicotată de cadrele didactice.

Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie 2026. Acestea nu se publică, nu se afișează și nu se contestă. Notele obţinute nu se trec în catalog decât la solicitarea scrisă a elevului sau părintelui/tutorelui.

La nivel național, 127 unități de învățământ nu au organizat, ieri și astăzi, examenul.

Sursa: https://cvlpress.ro/17.03.2026/simularea-nationala-a-evaluarii-nationale-boicotata-de-cadrele-didactice-de-la-scoala-din-cotofenii-din-dos/

Ultimă oră

Același autor