Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a dezvăluit miercuri seara, la Tele Europa Nova, o serie de fapte ale unor reprezentanți ai PNL implicați în gestionarea situației de la Colterm.
Acesta susține că un apropiat al vicepreședintelui PNL al CJ Timiș, Alin Popoviciu, ar fi încasat sume importante pentru activitatea desfășurată în cadrul companiei de termoficare, fără rezultate vizibile.
”Domnul Popoviciu (.n.r. vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș) are acolo un om al său, domnul Cârceie, mâna sa dreaptă, care încasează în fiecare lună 20.000 de euro pentru Colterm. Domnul Cârceie este pe lista de consilieri județeni ai PNL, mare lider PNL și fost mare lider PNȚCD, a și candidat vremuri la Consiliul Județean Timiș din partea PNTCD-ului. Deci domnul Cârceie a încasat în ultimii patru ani de zile aproape un milion de euro pentru a se ocupa de Colterm. Nu știu cu ce s-a ocupat, dar n-am prea văzut la față ”, a declarat Lațcău.
Viceprimarul a mai afirmat că persoana vizată ar avea datorii de peste 600.000 de euro la bugetul local și ar fi ocupat fără drept un teren aparținând Primăriei Timișoara.
”Domnul Cârceie, de asemenea, are datorii la bugetul local peste 600.000 de euro, a ocupat un teren de un hectar al Primăriei Timișoara fără niciun titlu și datorează bugetului local suma de 600.000 de euro. Deci numai astfel de oameni își permit să încaseze milioane de euro timp ce sunt datori la bugetul de stat. E o rețetă specifică pentru oamenii din jurul domnului Popoviciu. De altfel, am văzut că și domnul Popoviciu are datorii la Politehnica Timișoara și prin alte locuri unde are afaceri. Și atunci situația la Colterm este una de felul acesta. Avem un membru PNL numit de instanță să se ocupe de insolvență, a încasat un milion de euro în ultimele ani de zile și nu se ocupă de insolvență. De insolvență se ocupă de managementul de zi cu zi al Colterm-ului, se ocupă domnul Amza, mă ocup eu, se ocupă alți colegi din primărie ”, a mai spus Ruben Lațcău.
În același context, Ruben Lațcău a susținut că există nemulțumiri și din partea creditorilor companiei, inclusiv ANAF și AFM, care ar fi solicitat schimbarea acestuia din funcție.
”Eu personal am fost la Craiova să închiriez pentru Colterm o haltă de unde Coltermul să care cărbune. Eu personal. N-a mers domnul Cârceie care ia 20.000 de euro pe lună. Eu nu iau 20.000 de euro pe lună. Nu i-au 10% din atâta, salariul meu de viceprimar. Ca atare avem niște oameni care încasează foarte mulți bani și care nu-și fac treaba. Și se întâmplă să fie din PNL, nu știu cum se întâmplă lucrul ăsta, și se întâmplă să fie chiar din echipa intimă a domnului Popoviciu. Deci aveți de situația și realitatea de zi cu zi. De altfel, domnul Cârceie este într-un conflict în acest moment cu creditorii de la Colterm, cu ANAF-ul și AFN-ul, care sunt creditori majoritari, peste 60-70% din creanțe sunt creanțe către AFM, acele amenzi, și către ANAF. Doresc să-l schimbe pe domnul Cârceie, au votat să-l schimbe pe domnul Cârceie, au făcut cerere pentru a schimba pe domnul Cârceie, sunt nemulțumiți de treaba pe care face domnul Cârceie și domnul Cârceie, în continuare, deși creditorii nu-l vor, la Colterm nu merge, Primăria are o părere foarte proastă despre activitatea dânsului, în pofida acestui lucru Cârceie vrea să salveze cu forța și creditorii și Coltermul, dar în primul rând să încaseze 20.000 de euro în fiecare lună. Dânsul se ocupă să dea în judecată Primăria, să se judece pe milioane de euro și să ceară mai mulți bani sau să refuze să-și plătească obligațiile la bugetul local ”, a mai menționat viceprimarul USR al Timișoarei.
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor legate de managementul Colterm, companie aflată în insolvență, dar care, potrivit administrației locale, a reușit să treacă peste ultimele ierni cu rezerve suficiente de combustibil.
Sursa: https://buletindetimisoara.ro/acuzatii-latcau-colterm-plati-mari-pnl-carcie-popoviciu/