Remember. Mariana Drăgescu, aviatoarea care a salvat 1.500 de militari

Aviatoarea Mariana Drăgescu s-a născut pe 7 septembrie 1912, la Craiova.

A urmat cursurile primare şi liceale la Lugoj, apoi Facultatea de Educaţie Fizică, dar a renunţat din motive pecuniare.

Brevetată în 1935 la Şcoala de Aviaţie „Mircea Cantacuzino”, în serie cu Marina Ştirbey şi compozitorul Ionel Fernic, a început să lucreze la Aeroclubul României. Tot în 1935, şi-a consolidat statutul de aviatoare, perfecţionându-şi arta pilotajului.

În 1938, s-a regăsit printre cele cinci aviatoare care au participat, în premieră pentru armata română, la manevre militare. Alături de Irina Burnaia, Marina Ştirbey, Nadia Russo și Virginia Duţescu, a executat misiuni de transport şi legătură.

În 1939, a urmat cursurile Şcolii de instructor de zbor.

În 1940, a debutat în escadrila sanitară, iar în 1941 a fost trimisă în zona de luptă, pentru a transporta răniţi de pe front la spitalele de campanie sau în ţară.

A contribuit la salvarea vieţii a peste 1.500 de militari.

A încetat din viață pe 24 martie 2013, la București.

Sursa: https://viata-libera.ro/magazin/258561-remember-mariana-dragescu,-aviatoarea-care-a-salvat-1-500-de-militari

Ultimă oră

Același autor