După pauza internațională, „feroviarii” au parte de un joc în deplasare, pe terenul celor de la CS U Craiova. Oltenii sunt priviți de multă lume drept principalii favoriți la titlu, însă cel mai recent duel direct dintre echipa sa și trupa din Bănie l-a convins pe Daniel Pancu de valorea clujenilor.
După eliminarea din sferturile Cupei României, suferită pe terenul craiovenilor, antrenorul formației din Gruia a intrat în vestiar și a transmis membrilor staff-ului său că CFR Cluj se va lupta pentru titlu.
„Va fi al treilea joc la Craiova. Progresul nostru este evident. De la jocul acela în care ne-au dominat net la toate capitolele și s-a terminat 1-1, după ce Louis Munteanu a marcat la singura noastră ocazie, acum în Cupă a fost cu totul altceva, ba chiar noi mai bine în prelungiri, cu două ocazii foarte mari, dar am luat al doilea gol pe o greșeală individuală, iar al treilea a fost pe contraatac, dar nu mai contează.
Vom merge acum cu alt moral. Și dacă mi-a crescut foarte mult încrederea în echipă, asta s-a întâmplat după meciul de Cupă, de la Craiova, când am spus pentru prima dată staff-ului meu <
Acela a fost sentimentul meu, pentru că am văzut Universitatea Craiova, care era o sperietoare pentru toată lumea, cum era demoralizată după golul nostru egalizator, din minutul 90 al lui Cordea. De atunci, am setat acest obiectiv, titlul!”, a povesit Pancu, potrivit Digisport .