În noaptea de 21/ 22 martie 2026, ora 01:45, polițiștii l-au depistat pe bărbat, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul “Nicolae Romanescu”, în municipiul Craiova. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 04:00, bărbatul a fost depistat, tot de polițiști ai Secției 2 Poliție Craiova, la volanul autoturismului, pe strada “Prelungirea Bechetului”, din localitate, deși avea dreptul de a conduce suspendat și având o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. “În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizatCristian Grigorescu , purtător de cuvânt al IPJ Dolj .
Sursa: https://cvlpress.ro/25.03.2026/a-plecat-din-maglavit-si-a-ajuns-in-arest/