Un accident rutier soldat cu victime a avut loc în localitatea Hurezani. Două femei au ajuns la spital
„La data de 25 martie 2026, în jurul orei 08:00, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în localitatea Hurezani.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din Hurezani, în timp ce conducea un autoturism pe DN6B, din direcția localității Stoina către Licurici, iar la schimbarea direcției de mers spre stânga, ar fi fost acroșat de un alt autoturism, condus de o femeie, de 40 de ani, din județul Dolj, care se angajase în depășirea acestuia.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a altor două femei, de 46 și 71 de ani, pasagere în ambele mașini, care au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Târgu Cărbunești pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: https://igj.ro/eveniment/accident-cu-victime-la-hurezani.html