O companie din Satu Mare va realiza lucrările de reabilitare a Casei Rusănescu din Craiova, cunoscută publicului drept Casa Căsătoriilor, după ce municipalitatea din Bănie a finalizat procedura de atribuire a contractului.
Potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), atribuirea a fost făcută în data de 17 martie, iar anunțul a fost publicat ulterior de autorități. Contractul, cu o valoare de aproximativ9 milioane de lei , a fost adjudecat defirma Euras din Satu Mare .
Este vorba despre un proiect important pentru patrimoniul arhitectural al municipiului Craiova, care vizează reabilitareaCasei Rusănescu , clădire istorică folosită în ultimele decenii ca sediu alCasei Căsătoriilor .
Clădire de patrimoniu, transformată în spațiu muzeal și cultural
Conform documentației de achiziție, obiectivul proiectului este conservarea, protejarea și punerea în valoare a imobilului de patrimoniu, astfel încât acesta să fie reintegrat în circuitul istoric și turistic al Craiovei.
După finalizarea lucrărilor, clădirea ar urma să găzduiascăspații muzeale și expoziționale , atât permanente, cât și temporare. De asemenea, autoritățile locale au prevăzut ca imobilul să poată fi folosit pentruevenimente culturale, simpozioane, întâlniri tematice și activități artistice .
Proiectul include valorificarea sălilor interioare ale clădirii, în special a celor de la parter și a salonului reprezentativ de la etaj, precum și posibilitatea extinderii activităților culturale în curtea imobilului, prin amenajări adecvate și iluminat ambiental.
Contract important pentru mediul de afaceri din Satu Mare
Câștigarea acestui contract reprezintă o reușită importantă pentru mediul de afaceri sătmărean, mai ales în contextul în care proiectul vizează restaurarea unei clădiri monument și presupune lucrări complexe de intervenție și punere în valoare a patrimoniului construit.
Casa Rusănescu este inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Dolj, iar reabilitarea sa este considerată un pas important pentru revitalizarea unei clădiri emblematice din centrul Craiovei.
Prin această atribuire,își leagă numele de unul dintre cele mai importante proiecte de restaurare urbană aflate în derulare în sudul țării.