Oficial de la DNA. Percheziții în București și patru județe într-un dosar de corupție și grup infracțional

31 Mar, 2026 12:08 Cătălina BĂLTĂREȚU ZIUA de Constanta Marime text

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj au declanșat în această dimineață o serie de descinderi într-o cauză penală.Ancheta vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și constituirea unui grup infracțional organizat, fapte ce s-ar fi petrecut începând cu anul 2025 și până în prezent.Oficial de la DNA Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat.În cursul zilei de 31martie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 delocații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care unaeste sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.Activitățile se desfășoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Pitești și Timișoara, precum și a Jandarmeriei Române.Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.Citește și: Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română, într-un dosar de corupție privind examene promovate fraudulos

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/oficial-de-la-dna-perchezitii-in-bucuresti-si-patru-judete-intr-un-dosar-de-coruptie-si-grup-infractional-933221.html

Ultimă oră

Același autor