Descinderi la Autoritatea Rutieră Română/DNA: Peste 20 de percheziții în București și în patru județe într-un dosar de corupție

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat.

„În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 23 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti, respectiv a judeţelor Bacău, Dolj, Timiş şi Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”, precizează DNA.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Piteşti şi Timişoara, precum şi a Jandarmeriei Române.

Conform unor surse judiciare, ancheta ar viza 12 persoane acuzate de dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi divulgare de informaţii confidenţiale, între acestea fiind şi şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton. Aceleaşi surse precizează că suspecţii ar fi luat mită între 600 şi 1.500 de euro pentru a facilita şoferilor profesionişti care se ocupă cu transportul de marfă obţinerea atestatelor necesare prin încălcarea legislaţiei în vigoare.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/descinderi-la-autoritatea-rutiera-romana-dna-peste-20-de-perchezitii-in-bucuresti-si-in-patru-judete-intr-un-dosar-de-coruptie–1847401.html

Ultimă oră

Același autor