Ca psiholog specialist, nu vin să salvez, nu promit soluții rapide și nu ocup locul forței interioare pe care fiecare om este chemat să și-o construiască în sine.
Rolul meu este mai sobru, dur, ferm, echidistant și, tocmai de aceea, consider că este mai valoros: să rămân prezent, echilibrat, clar și stabil, suficient cât omul din fața mea să poată începe, în timp, să nu se mai abandoneze și să nu se mai amăgească singur.
Nu îndulcesc artificial durerea prin formule convenabile pentru auz, dar dăunătoare psihicului, și nu grăbesc procese care au nevoie de timp. Rămân acolo cu profesionalism, etică, confidențialitate și luciditate, chiar și în etapele în care totul pare fragmentat, apăsător sau lipsit de sens. În acest tip de prezență, fără spectacol și fără promisiuni false, se naște ceva esențial: spațiul în care omul începe să se audă din nou pe sine.
Nu ofer identități gata formulate și nu impun direcții, nu îi spun omului cine este, ci îl însoțesc suficient de atent încât să se poată vedea mai clar, inclusiv în zonele pe care le evită, le ascunde sau încă nu le poate numi. Nu vreau sa forțez ritmul, dar nici nu întrețin iluzia că schimbarea se produce singură. Păstrez cadrul profesional, susțin procesul psihologic specific și rămân obiectiv pe tot parcursul actului psihologic, tocmai aici stă profunzimea acestui demers: schimbarea reală nu apare, de cele mai multe ori, spectaculos, nu vine ca o revelație continuă și nici ca o vindecare fără rest, ea vine mai lent, mai discret,calm, printr-o alegere repetată, printr-un pas posibil, prin refuzul tăcut de a renunța la sine.
Frica, teama, îndoiala, oboseala mentală și presiunea exterioară pot încetini mersul, dar nu îl anulează atât timp cât omul rămâne implicat în propria viață, nu este nevoie de certitudini absolute pentru a merge înainte, este nevoie de suficientă sinceritate, dorinta, transparență, asumare, răbdare și acceptare, astfel încât omul să nu mai fugă de sine, dar și de suficientă consecvență pentru a continua.
În acest sens, ca psiholog, nu sunt salvatorul nimănui, sunt profesionist obiectiv-neutru, martor, ghid și prezență stabilă într-un proces prin care omul descoperă că resursele pe care le căuta în afară existau deja în interiorul său, poate fragile, poate tăcute, dar reale.
De aici începe, de multe ori, evoluția reală: nu în clipa în care cineva devine altcineva, ci în momentul în care reușește să rămână lângă sine cu mai multă claritate, mai multă onestitate și mai puțină abandonare.
Sursa: https://jurnaldecraiova.ro/pastila-de-minte-realitatea-psihologului/