Cupa Angliei: Cu Guardiola în tribună!

Prestaţia jalnică a celor de la Liverpool, în partida cu Manchester City, pe Etihad (50.754 spectatori) contând pentru sferturile de finală ale Cupei Angliei, este viu comentată în presa britanică de astăzi. Erling Haaland, realizatorul unui hat-trick (min. 39 –pen, 45+2, 57), cel de-al 4-lea gol fiind realizat de Antoine Sermenio (min. 49), au chinuit realmente defensiva celor de la Liverpool. Manchester City, compactă în defensivă, a făcut ravagii în ambele reprize (antrenorul său fiind în tribună pe motivul că este suspendat), administrând cea mai grea înfrângere, în mandatul lui Slot la Liverpool. Mohamed Salah a ratat un penalty (min. 64) obţinut de Ekitike. După ce a câştigat finala Cupei Ligii (2-0), cu Arsenal, Manchester City se vede în semifinala Cupei Angliei. Pe Liverpool o aşteaptă dubla cu PSG în Liga Campionilor. Penalty-ul comis de Virgil Van Dijk, al 4-lea în actualul sezon, în 46 de apariţii, egalează pe cele făcute… în ultimele 319 apariţii pentru club. Portarul georgian Giorgi Mamardashvili, înlocuitorul internaţionalului brazilian Alisson Becker, a avut o prestaţie modestă, ca de altfel întreaga defensivă.

Sursa: https://cvlpress.ro/05.04.2026/cupa-angliei-cu-guardiola-in-tribuna/

Ultimă oră

Același autor