Azi este despre Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. Și despre Primăria Craiova. Am cerut, pe 18 martie, apoi pe 30 martie, să desemneze o persoană pentru a realiza un interviu despre extinderea camerei de gardă din cadrul instituției. Primul răspuns a venit, dar nu cu deschidere, ci cu refuz. Nu se poate…oamenii lucrează, sunt pacienți, etc. Am revenit, am clarificat că interviul nu trebuie să încurce activitatea medicală, că poate avea loc în zona administrativă. De aici, liniște. Niciun răspuns.
Am sesizat și Primăria Craiova. Am cerut cumva să desemneze cei de aici o persoană pentru că este instituția în subordinea căreia funcționează spitalul. Același rezultat. Tăcere…deși am semnalat, de două ori chiar, inclusiv într-un mesaj pe WhatsApp. Dar o tăcere deplină.
Așa arată comunicarea în anumite instituții publice finanțate, culmea, din bani publici. Nu lipsa de timp e problema, ci lipsa de respect pentru ideea de răspundere publică. Când un reporter, redactor sau cum vreți să-l numiți cere un punct de vedere, nu cere un favor. Cere acces la informație.
Reflexul de a închide ușa și de a evita orice dialog spune mai mult decât ar fi spus un interviu. Spune că transparența e tratată ca un risc, nu ca o obligație. Spune că imaginea contează mai mult decât realitatea, iar tăcerea e preferată în locul unei discuții oneste.
Iar apoi, inevitabil, vine întrebarea din interiorul instituțiilor: „De ce scrie presa așa?” Sau, mai grav, suspiciunea că „există ceva personal”. Nu, nu e nimic personal. E strict profesional. Atât. Că nu vreau să scriu nici despre vacanațele directoarei de la Neuro, nici despre ce face aceasta în timpul liber. Nu! Despre ce a adus bun acea extindere a camerei de gardă. Dacă e ceva bun!
În aceste condiții, voi formula o solicitare oficială privind modificările, cu termene și obligații legale de răspuns. Pentru că, atunci când dialogul e refuzat, rămâne doar cadrul formal care obligă instituția să răspundă. În fond, extinderea unei camere de gardă nu e un secret de stat. Dar felul în care alegi să nu vorbești despre asta devine, în sine, o știre. Uitați-vă la alte spitale, doamnelor din conducerea unității spitalicești! Câte reportaje televizate ați văzut din unități de primiri urgență….nu din camere de gardă. Din UPU, repet! Că tot vorbeați de volum de muncă. Sunt multe, deci se poate!