Accident grav cu ATV-ul la Polovragi! Tânăr de 24 de ani, în comă

Marius Osman, de 24 de ani din Polovragi, a ajuns, în comă, aseară, la SJU Târgu Jiu, dus ce a suferit în accident cu ATV-ul, pe o stradă din comună.

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, ieri, prin apelul 112 de un localnic, cu privire la faptul că pe strada Deceneu, din comuna Polovragi, a avut loc un accident rutier cu un ATV. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, constatând că un tânăr de 24 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un ATV, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului, tânărul a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cel în cauză nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, la fața locului, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii. În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, a anunțat IPJ Gorj.

Pacientul ajuns la SJU Târgu Jiu a fost transferat la Spitalul de Urgență Craiova și urma să fie transferat la București, la Neurochirurgie.

Sursa: https://www.gorjexpress.ro/accident-grav-cu-atv-ul-la-polovragi-tanar-de-24-de-ani-in-coma/

Ultimă oră

Același autor