6.7 C
Craiova
14 martie, 2026

Accident MORTAL în această seară! Pieton lovit de o mașină. FOTO

Un grav accident rutier s-a produs în seara aceasta pe DN 55, în comuna Sadova, unde un pieton și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea accidentului pe drumul național care face legătura între Craiova și Bechet.

La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Poliția Orașului Bechet, care, în urma primelor verificări, au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Dăbuleni, în timp ce conducea un autoturism din direcția Craiova către Bechet, ar fi acroșat un bărbat de 70 de ani, din comuna Sadova, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața, medicii constatând decesul acestuia la locul accidentului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, au mai precizat reprezentanții poliției.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Sursa: https://www.asingorj.ro/accident-mortal-in-aceasta-seara-pieton-lovit-de-o-masina-foto/

Ultimă oră

Același autor