1.8 C
Craiova
18 februarie, 2026

Acrobat rănit după ce a căzut de la patru metri în timpul unui spectacol de circ

Un acrobat în vârstă de 39 de ani, cetățean spaniol, a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălțime de patru metri, în timpul unui exercițiu acrobatic susținut la un spectacol de circ din Craiova. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, la un spectacol de circ organizat pe Calea Severinului. Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani, martor la cele întâmplate.

„Seara trecută, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova cu privire la faptul că, în timp ce se afla la spectacolul de circ situat pe Calea Severinului, o persoană de sex masculin s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțimea de 4 metri „, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.

Transportat la spital, conștient și cooperant

Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate și au stabilit identitatea victimei. „Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un cetățean spaniol, de 39 de ani, care în timp ce executa un exercițiu acrobatic la o înălțime de 4 metri, s-a dezechilibrat și a căzut pe sol „, mai precizează IPJ Dolj.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. „Acesta a fost transportat la spital, fiind conștient și cooperant „, au mai transmis reprezentanții poliției.

Dosar penal deschis

În urma incidentului, oamenii legii au deschis un dosar penal. „În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și vătămare corporală din culpă „, se mai arată în comunicatul reprezentanților IPJ Dolj.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-eveniment-acrobat-ranit-dupa-ce-a-cazut-de-la-patru-metri-in-timpul-unui-spectacol-de-circ-548157

Ultimă oră

Același autor