4.4 C
Craiova
14 martie, 2026

Adolescent de 17 ani reținut după ce și-ar fi agresat fosta prietenă, pe o stradă din Craiova

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Șimnicu de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 13 martie, pe strada Henri Coandă din Craiova.

Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie în vârstă de 28 de ani, care a anunțat că o tânără este agresată fizic de un băiat.

Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, unde i-au identificat pe cei doi adolescenți implicați, ambii în vârstă de 17 ani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, băiatul și-ar fi agresat fizic fosta prietenă.

În urma administrării probatoriului și sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Sursa: https://jurnaldecraiova.ro/adolescent-de-17-ani-retinut-dupa-ce-si-ar-fi-agresat-fosta-prietena-pe-o-strada-din-craiova/

Ultimă oră

Același autor