10.9 C
Județul Dolj
24 aprilie, 2024

Amenzi de 7 milioane de lei pentru un important lanț de supermarketuri. Protecția Consumatorilor a închis 38 de magazine

Sursa: Arhiva EVZ

Publicat la 17 februarie 2023, 19:23

Mai multe magazine ale unui important lanț de retail au fost închise de inspectorii ANPC. Aceștia au oprit mai multe produse de la comercializare și au aplicat amenzi de ordinul milioanelor de lei. Nu este prima oară când Protecția Consumatorilor sancționează această rețea comercială cu milioane de clienți. În urmă cu aproape șase luni, au fost aplicate amenzi de peste 3 milioane de lei.

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat

în valoare de 7,3 milioane de lei în cazul unor magazine

din toată ţara. De asemenea,

a decis suspendarea temporară a activității, până la remedierea deficiențelor descoperite. Au fost vizate, de această măsuă un număr de 38 de magazine.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (

), de la începutul acestui an au fost desfăşurate 307 acţiuni de verificare a supermarketurilor

, la nivel national. ANPC a derulat o tematică de

care prevede supravegherea modului în care marile lanţuri de retail respectă legislaţia în vigoare.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 481

contravenţionale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei. Au mai fost date un număr de 133 de avertismente, iar produse în valoare de 125.000 de lei, neconforme, au fost scoase de la raft.

Mai multe magazine au fost închise

De asemenea, comisarii au decis suspendarea activității, 38 de magazine, până la remedierea deficienţelor. Unitățile închise de Protecția Consumatorilor funcționează în județele Arad, Prahova, Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Olt, Dolj, Braşov, Alba, Mureş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa- Năsăud, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Pentru un magazin din municipiul Bacău comisarii au decis închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni.

„Nu ştiu cum funcţionează această reţea în celelalte ţări. Speram ca măcar în România să fie un exemplu pentru toţi ceilalţi, dar mai ales pentru noi. De asemenea, nu ştiu dacă, în ţara de origine a acestui operator economic se mănâncă legume şi fructe mucegăite sau preţurile de la raft nu se potrivesc cu cele de la casă. Mă întreb şi dacă, după venirea unei autorităţi în

şi aplicarea unor sancţiuni, lucrurile sunt tratate cu aceeaşi superficialitate şi dezinteres. Noi ne luaserăm pixuri să învăţăm ce trebuie să facem, dar a trebuit să scriem cu ele în procese verbale de sancţiune”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

Nereguli descoperite la Lidl

Printre neregulile s-au numărat comercializarea unor produse alimentare expirate, depozitarea unor produse de panificaţie neambalate, în lăzi cu praf şi impurităţi, folosirea unor vitrine sau lăzi frigorifice fără grafice de monitorizare a temperaturii, deteriorate sau neigienizate, utilizarea unor rafturi de expunere şi a unor tăvi deteriorate sau neigienizate şi folosirea unor cuptoare neigienizate.

Importante cantități de legume și fructe scoase la vânzare, pe raft, erau mucegăite sau lovite, multe dintre produse erau expirate, iar curățenia lăsa de dorit.

Alte produse erau scoase la vânzare deși nu aveau etichete corespunzăoare, cu elemente de identificare privind lotul şi data limită de consum, lipsa de la raft a preţurilor produselor, nerespectarea regimului promoţiilor etc.

În luna august a anului trecut, mai multe magazine din reţeaua Lidl au fost amendate cu 3,5 milioane de lei, tot din cauza unor nereguli găsite în timpul controalelor efectuate.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Publicat in categoriile:

Ne puteți urmări pe

sau pe

Sursa: https://evz.ro/amenzi-de-7-milioane-de-lei-pentru-un-important-lant-de-supermarketuri-protectia-consumatorilor-a-inchis-38-de-magazine.html

Ultimă oră

Același autor