Comunitățile din sudul țării sunt din nou în doliu după ce un alt tânăr a pierdut lupta cu leucemia, la doar câteva zile după moartea Georgianei, tânăra de 24 de ani din Tismana care a emoționat o țară întreagă.
Gabriel Daniel Buță, din Dolj cunoscut de apropiați ca și Gabi, s-a stins în noaptea de sâmbătă, la vârsta de doar 22 de ani, după o luptă grea și nedreaptă cu boala. În urma lui rămân părinții și apropiații, zdrobiți de durere, dar și o comunitate care a sperat până în ultima clipă într-o minune.
Tatăl tânărului, Ștefan Buță, este pompier în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj, instituție în care colegii săi au lansat în ultimele luni numeroase apeluri pentru donare de sânge, încercând să îi ofere lui Gabi o șansă la viață.
„Ștefan este cel care, zi de zi, a fost acolo pentru a salva viețile altora. Astăzi, are nevoie de noi”, transmiteau colegii săi într-un mesaj umanitar distribuit intens în mediul online, în speranța că oamenii vor răspunde apelului.
Din păcate, în ciuda mobilizării impresionante și a numeroaselor donații, organismul tânărului nu a mai rezistat. Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet peste familie și peste toți cei care au urmărit cu sufletul la gură evoluția stării sale de sănătate.
Tragedia vine la scurt timp după moartea Georgianei, tânăra din Gorj care a pierdut și ea lupta cu leucemia, iar oamenii vorbesc deja despre o serie de lovituri dureroase care au zguduit comunitățile locale într-un interval extrem de scurt.
Mesaje de condoleanțe și de susținere au început să curgă pe rețelele de socializare, unde prieteni, colegi și oameni care nu l-au cunoscut personal și-au exprimat regretul și solidaritatea față de familia greu încercată.
Moartea lui Gabi readuce în prim-plan drama familiilor care luptă cu leucemia și arată, încă o dată, cât de fragilă poate fi viața, chiar și la vârste la care viitorul abia începe.