Ținta 119 din PNRR cere dezafectarea a 1.045 MW pe cărbune/lignit, nu doar ”cosmetizarea” lor prin artificii de licență. Inițial, România a încercat să atingă această țintă printr-un mix de dezafectări și ”derating”, adică reducerea capacității autorizate în licențele ANRE, fără scoaterea efectivă din exploatare. Comisia Europeană a acceptat doar două excepții: Paroșeni (60 MW) și Craiova (unde, tehnic, recunoaște doar 40 MW reducere reală, nu 170 MW cât raportase statul român). În rest, Bruxelles-ul a transmis clar: reducerea din licență nu poate înlocui dezafectarea. Mai mult, anumite capacități precum Govora, Iași 1, Drobeta, Timișoara Sud și Motru au fost cerute explicit cu dovezi de închidere și retragere a licențelor.
Cum calculele nu mai ieșeau, iar Comisia a constatat că, în fapt, România scosese din operare efectiv doar 695 MW, singura soluție rămasă pentru a atinge cei 1.045 MW a fost sacrificarea unei unități mari, mai exact un grup de 330 MW din cadrul CE Oltenia și în acest fel s-a ajuns la blocul energetic Turceni 4.
Procedura este clasică, dar cu termene sufocante, mai exact modificarea licenței CE Oltenia la ANRE, prin eliminarea grupului din capacitatea autorizată și certificarea deconectării de la rețea de către Transelectrica, pentru a demonstra că grupul nu mai poate injecta energie în SEN.
Termenul fixat a fost 20 martie, însă, în realitate, decizia de pierdere a licenței pentru grupul 4 de la Turceni este împinsă spre 27 martie, ora 24.00, semn clar că procedurile administrative și tehnice nu au putut fi comprimate la milimetru. Oficial, totul va fi prezentat ca o ”aliniere la calendar”, neoficial, este o cursă contra-cronometru pentru a evita blocarea Cererii de plată nr. 4 (CP4) și, mai grav, punerea sub semnul întrebării a caracterului ireversibil al Jalonului 114 (legea decarbonizării și calendarul de eliminare a cărbunelui).
În spatele deciziei de scoaterea din funcțiune a grupului Turceni 4 se află, de fapt, un pachet de riscuri. Dacă ținta de 1.045 MW nu este recunoscută, România riscă o penalizare de până la 770 milioane euro, iar dacă Jalonul 114 este considerat reversibil, se poate ajunge la penalizarea maximă echivalentă cu tranșa de grant aferentă CP2, de circa 1,8 miliarde euro, plus blocarea evaluării altor jaloane și cereri de plată.
Cu alte cuvinte, CE Oltenia este, în acest moment, un amortizor financiar pentru întreg PNRR-ul pe energie.
Ce se întâmplă în august?
Dacă Turceni 4 este așa zisa ”victima tehnică” pentru martie, pentru luna august lista pentru închideri rămâne deschisă. Concret, România trebuie să scoată din funcțiune 710 MW până la 31 august, însă nu există încă o listă publică și clară a capacităților vizate.
În discuțiile tehnice cu Comisia, două puncte au devenit sensibile: Govora, fiind singura sursă centralizată de energie termică pentru Municipiul Râmnicu Vâlcea și platforma industrial, respectiv Craiova 2, unde Comisia a demontat raportările optimiste privind reducerea de capacitate.
În cazul Govora, problema este că extinderea licenței până în 2028 – făcută în februarie 2025 – este văzută de Comisie ca o încălcare a legii decarbonizării și a angajamentelor asumate. Ulterior, România a redus capacitatea autorizată, dar a menținut valabilitatea licenței până în 2028, ceea ce alimentează percepția de ”reversibilitate” și, mai mult, imposibilitatea dezafectării immediate, în contextul în care unitățile Govora 3 și 4 nu pot fi oprite la sfârșit de martie fără a lăsa orașul și platforma industrială fără agent termic, cu riscuri directe pentru sănătate, mediu și securitate energetică locală. Dar aici s-a putut face un compromis. Și anume scurtarea licenței CET Govora până la 31 august 2026 și asumarea fermă că Govora va fi închisă cel târziu la 31 august, odată ce noile unități pe gaz, aflate acum în teste, vor putea prelua integral termoficarea.
Cum a fost sacrificată UATAA Motru
În schimb, la Motru nu s-a mai făcut acest compromis, iar UATAA este exemplul cel mai brutal al felului în care a fost aplicată decarbonizarea.
UATAA Motru apare în corespondența cu Comisia printre capacitățile pentru care se cer dovezi clare de închidere și retragere a licenței. Decizia politică a fost simplă și cinică, iar Guvernul nu a mai sprijinit UATAA Motru, deși era evident că sistemul de termoficare al orașului depindea de această unitate și în plină iarnă, agentul termic a fost oprit, lăsând populația în frig, doar pentru ca România să poată demonstra ”ireversibilitate” în fața Bruxelles-ului.
Concluzia este cât se poate de clară: zonele monoindustriale, așa cum este Gorjul, pot fi sacrificate pentru a salva indicatori macro și miliarde pe hârtie.
În timp ce Govora este protejată temporar pentru a nu lăsa un municipiu întreg fără căldură, iar Craiova 2 nu poate fi oprită, Motru a fost lăsat să înghețe, la propriu, pentru a demonstra că România nu se joacă cu decarbonizarea.