Cine a vandalizat mormântul lui Ilie Balaci – GorjOnline – Zi de zi informați!

„În continuarea activităţilor desfăşurate în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova, în urma activităţilor specifice, au identificat o femeie de 54 de ani, din Craiova, bănuită că, la data de 19 martie, ar fi distrus, prin spargere, o fotografie memorială fixată pe o piatră funerară, din Cimitirul Sineasca”, au transmis, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, joi, de către societatea care se ocupă de paza Cimitirului Sineasca din Craiova cu privire la faptul că persoane necunoscute au spart o fotografie fixată pe o piatră funerară.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte. Ei continuă cercetările pentru identificarea autorilor acestei fapte.

Conform unor surse locale, este vorba despre mormântul lui Ilie Balaci.

Ilie Balaci a murit în octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Sursa: https://gorjonline.ro/cine-a-vandalizat-mormantul-lui-ilie-balaci/

Ultimă oră

Același autor