Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a publicat, pe Facebook, o animație grafică pentru a ilustra cum va arăta autostrada Craiova – Filiași, parte a drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, un proiect strategic promis de mulți ani și care ar trebui să consolideze infrastructura rutieră a Olteniei.
Autostrada Craiova – Filiași va avea 14,4 kilometri. Proiectarea si execuția ar trebui să fie gata în 34 de luni, iar valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 2 miliarde de lei.
„Lotul 2 va asigura legătura între Nodul Rutier Craiova Nord și zona Ișalnița – Filiași, contribuind la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței rutiere”, anunță DRDP Craiova.
Un viaduct, un pod, spații de servicii moderne
Lucrări majore incluse în proiect: viaduct de aproximativ 843 m peste CF100, DN6/E70 și râul Brădești; pod de 264 m peste râul Amaradia; două spații de servicii moderne, fiecare cu 8 puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
„Prin acest proiect, facem un pas concret către o rețea rutieră modernă, sigură și adaptată nevoilor de mobilitate ale regiunii”, transmite DRDP Craiova.
Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/cum-va-arata-autostrada-craiova–filiasi_191298.html