Există oameni care nu privesc lumea doar ca pe un loc prin care trec. Oameni pentru care realitatea nu este doar o succesiune de întâmplări, ci o sumă de sensuri, întrebări și adevăruri care merită aduse în lumină.
Povestea lui Bogdan se înscrie într-un astfel de parcurs: Un drum construit pas cu pas, între curajul de a spune lucrurilor pe nume și dorința de a crea proiecte care aduc oamenii împreună. De la “Jurnal de Craiova”, la conceptul “Craiova Connect”, și multe altele, traseul său vorbește despre inițiative născute din convingeri, din experiențe personale, dar și din întâlniri și povești care au avut puterea de a inspira.
Interviul de față este mai mult decât o discuție despre jurnalism. Este o incursiune într-o experiență de viață: despre copilărie, despre aspirații, despre obstacole, despre lecțiile pe care le aduce timpul, despre oamenii care îți pot schimba direcția și despre momentele în care înțelegi că fiecare pas parcurs a avut un rol în ceea ce ai devenit.
Pentru că, uneori, în spatele unui om de media se află o poveste care merită spusă, vă invit să îl cunoaștem, așa cum puțini au reușit să îl cunoască, pe Ciurezu Marian-Bogdan:
Uneori, un proiect nu se naște doardin ambiție, ci dintr-o nevoie profundă de sens. Când ai fondatJurnal de Craiova , ai simțit că începi o publicație sau că deschizi o fereastră prin care orașul își poate vedea mai clar propriul adevăr?
În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru această oportunitate și să spun cât de mult mă bucur, din suflet, pentru această colaborare. Jurnal de Craiova a fost, este și va rămâne un loc în care adevărul își găsește locul în forma lui curată, nepătată, chiar și într-o lume plină de presiuni și schimbări continue. Într-un timp în care multe lucruri se negociază sau se cosmetizează, faptul că există un spațiu dedicat sincerității și realității este cu atât mai valoros. Jurnal de Craiova nu este al meu. Este al celor care îl citesc, al celor care cred în ideea de informare corectă și în puterea cuvântului spus cu responsabilitate. Eu sunt doar un om care a avut șansa să facă parte din această poveste. Restul aparține comunității care îi dă sens în fiecare zi.
Jurnalismul de astăzi trăiește între viteza informației și responsabilitatea adevărului. După zece ani de experiență în această profesie, care sunt lecțiile esențiale pe care le-ai asimilat și pe care le-ai împărtăși celor care se află acum la început de drum?
Din păcate, am ajuns uneori să uităm care este esența acestei nobile meserii. În loc ca adevărul să fie căutat cu răbdare și responsabilitate, se întâmplă adesea ca el să fie reinterpretat prin lucruri scoase din context, până când sensul real se pierde.
Cea mai importantă lecție pe care aș putea să o ofer cuiva aflat la început de drum în această profesie este să creadă în el și în munca sa, dar să nu facă compromisuri. Integritatea este, poate, cel mai valoros capital pe care îl poate avea un om care lucrează cu informația și cu încrederea publicului. Totuși, există și un alt lucru esențial: să nu creadă niciodată că deține adevărul absolut. Adevărul se descoperă, se verifică și se înțelege din mai multe perspective. Tocmai această modestie în fața realității face diferența între cineva care doar relatează și cineva care își respectă cu adevărat meseria.
De-a lungul timpului ai spus în repetate rânduri că preferi să fii privit mai degrabă ca un om de media decât strict ca un ziarist. Într-un peisaj mediatic în continuă transformare, care este, din perspectiva ta, diferența dintre cele două ipostaze și ce aduce în plus statutul de om de media în raport cu rolul tradițional al jurnalistului?
Jurnalismul pur, așa cum era odinioară, pare să fi apus. Au trecut vremurile în care articolele se scriau la o mașină de scris veche, iar ritmul profesiei era dictat de hârtie, cerneală și răbdare. Astăzi trăim într-o epocă în care tehnologia a schimbat profund felul în care informația este produsă și transmisă. Avem instrumente rapide, platforme digitale și un public care consumă informația într-un ritm mult mai alert. În mod firesc, jurnalismul s-a mutat tot mai mult spre zona de media. Dacă înainte existau delimitări clare – jurnalism sportiv, social, cultural sau politic – astăzi granițele dintre aceste domenii sunt mult mai flexibile. Realitatea actuală te obligă să fii pregătit pentru mai multe roluri. Nu mai este suficient doar să scrii bine. De multe ori trebuie să știi să filmezi, să fotografiezi, să montezi un material video sau să gestionezi conținutul în mediul online. Nevoia și ritmul vremurilor ne-au transformat, într-un fel, din simpli jurnaliști în oameni de media. Este o schimbare inevitabilă, dar esența ar trebui să rămână aceeași: responsabilitatea față de adevăr și respectul pentru cei care citesc, privesc sau ascultă. Tehnologia poate schimba instrumentele, însă valorile profesiei ar trebui să rămână neschimbate.
Aș vrea, pentru o clipă, să ne întoarcem în trecutul tău, dar nu oriunde, ci în copilărie. Copilăria este locul unde se nasc, în tăcere, rădăcinile omului care vom deveni. Dacă ai putea sta pentru câteva minute față în față cu copilul Bogdan, ce i-ai spune despre drumul care îl așteaptă?
Sunt onorat să primesc această întrebare și îți mulțumesc din suflet pentru ea. Cred că, de fapt, fiecare dintre noi ar trebui să își pună această întrebare, și nu doar o singură dată în viață. Din când în când, este sănătos să facem o mică radiografie a propriului drum și să tragem concluzii pe care, metaforic vorbind, le-am putea spune versiunii noastre de copil. Totuși, sunt câteva lucruri pe care aș vrea să le punctez. În primul rând, să aibă încredere totală în el. Încrederea în propriile forțe este fundația pe care se construiesc toate celelalte lucruri. Apoi, să nu își consume energia gândindu-se la ce crede lumea despre el. De cele mai multe ori, opiniile altora spun mai mult despre ei decât despre tine. I-aș mai spune să muncească până la ultima picătură de energie, pentru că doar prin muncă îți poți depăși limitele și îți poți descoperi adevăratul potențial. Drumul nu este ușor, dar satisfacția vine tocmai din efortul depus. Și, poate cel mai important lucru, să fie asumat. Să își asume deciziile, greșelile, reușitele și felul în care alege să trăiască. Pentru că autenticitatea și responsabilitatea față de propriul drum sunt cele care dau, în final, sens unei vieți.
Fiecare om care creează ceva durabil a trecut prin momente în care lumea părea să nu înțeleagă ceea ce construiește. Au existat clipe în care ai simțit că mergi singur pe acest drum?
S I N G U R? Nu, nu… șase litere. Lăsând gluma la o parte, da, am fost singur. Și nu a fost deloc ușor. Au existat momente care au părut infernale, momente în care oboseala, presiunea și dezamăgirile m-au făcut să mă gândesc dacă merită să mai merg mai departe. Spun asta cu sinceritate: au fost multe astfel de clipe. De multe ori m-am bucurat singur de reușite. Bucurii trăite în liniște, aproape în tăcere, cu o satisfacție parcă limitată de faptul că nu aveam cu cine să împart acele momente. A fost un drum greu, iar acest lucru nu îl spun ca pe o plângere, ci ca pe o realitate. Dar vorbesc la trecut, pentru că astăzi lucrurile sunt diferite. În viața mea există acum o poetă dragă, un om care se bucură de realizările mele la fel de sincer ca mine. Iar când ai pe cineva care îți înțelege drumul și îți împărtășește emoțiile, chiar și cele mai grele etape capătă un alt sens.
Într-un peisaj mediatic dominat tot mai des de „breaking news”-uri și titluri menite să atragă rapid atenția publicului, presa pare să se afle permanent între nevoia de impact și responsabilitatea față de adevăr. Cum privești tu acest fenomen al știrilor care „vând”?
Din păcate, nu știrile în sine mai vând, ci titlurile. Așa-numitele titluri „clickbait” au devenit cârligele cu care este atras publicul. Ele promit mult, stârnesc curiozitatea și emoția, dar de multe ori conținutul nu mai are aceeași greutate. Acest fenomen este amplificat chiar de noi. Nu doar cei din media poartă responsabilitatea, ci și cei care consumă informația. Dacă am citi fără să răspândim mai departe tot ceea ce ne apare în față, probabil că acest mecanism nu ar avea atât de mult succes. În fond, algoritmii și strategiile de promovare funcționează tocmai pentru că există reacții și distribuiri constante. Personal, nu sunt de acord cu această practică și nici nu o încurajez. Nu știu cât va mai dura până când lucrurile se vor echilibra, dar un lucru este clar: cei care folosesc constant astfel de metode ar trebui să înțeleagă că au aprins un foc care trebuie alimentat permanent. Iar în timp, devine din ce în ce mai greu să îl menții fără să exagerezi tot mai mult. Din păcate, acesta este cercul din care media încearcă încă să iasă.
De multe ori, drumul unui om nu este modelat doar de alegerile personale, ci și de întâlnirile care apar la momentul potrivit. Au existat oameni care ți-au schimbat direcția sau ți-au influențat decisiv parcursul? Cât de important crezi că este să ai în viață oameni de calitate, care să te inspire și să te susțină?
Dacă în proiectulJurnal de Craiova am fost singur, în viață lucrurile au stat cu totul altfel. Energia oamenilor a fost, de multe ori, cea care mi-a călăuzit pașii și mi-a dat puterea de a merge mai departe. De-a lungul timpului am întâlnit mulți oameni care și-au pus amprenta asupra drumului meu, fiecare lăsând în urmă o lecție, o încurajare sau un moment care m-a ajutat să cresc. Totuși, simt nevoia să mulțumesc în mod special câtorva persoane care au avut o contribuție semnificativă:Iulian Diaconu, Marcel Iancu, Florin Spînu, Ionuț Pucă și Alin Ionuț Iancu . Sunt doar câteva nume dintr-o listă care, cu siguranță, ar putea fi mult mai lungă. Însă acești cinci oameni au avut, la momentul potrivit, un rol important în parcursul meu. Pentru sprijin, pentru încredere și pentru felul în care au ales să fie prezenți în anumite etape ale vieții mele, le sunt recunoscător.
Jurnalismul presupune, adesea, să spui lucruri incomode și să aduci în lumină adevăruri care pot deranja. Crezi că au existat oameni pe care, poate involuntar, i-ai amprentat negativ prin prisma meseriei tale și cât de fină este, în experiența ta, linia dintre a spune adevărul și a răni prin el?
Când pui suflet în ceea ce faci, trebuie să înțelegi că această meserie vine la pachet și cu obligații. Una dintre cele mai importante este obiectivitatea. Un jurnalist nu își poate permite luxul de a fi subiectiv atunci când adevărul trebuie spus. Dacă, prin absurd, chiar părinții mei ar greși, spun cu toată sinceritatea că ar avea același tratament ca oricine altcineva. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți, iar respectul față de adevăr nu poate avea excepții. Sunt conștient că există oameni care mă privesc diferit din cauza meseriei mele. Poate mă judecă mai aspru sau îmi atribuie intenții care nu există. Totuși, ar trebui să înțeleagă că, dincolo de această profesie, sunt un om simplu, cu aceleași trăiri și aceleași limite ca oricine altcineva. Jurnalismul nu este singura meserie care „rănește”. Există multe profesii în care deciziile sau cuvintele pot provoca reacții puternice. Diferența este că, în jurnalism, loviturile sunt adesea mai vizibile și mai frecvente. Au existat și oameni care mi-au adus acuzații nefondate, încercând să mă pună într-o lumină proastă fără a avea dovezi. Din păcate, trăim într-o epocă în care o minciună repetată de zece ori începe să pară un adevăr. Un adevăr fragil, construit pe aparențe, dar care pentru unii devine suficient. Cu toate acestea, cred că timpul și consecvența sunt cele care, în cele din urmă, separă zgomotul de realitate. Iar singura cale pe care o pot urma este aceea de a rămâne fidel principiilor mele.
În afara presei, ai demarat multe alte proiecte interesante. Astfel a apărut “Craiova Connect”, un proiect care a luat naștere dintr-o motivație profundă, chiar sufletească. Care este rolul acestui concept în viziunea ta, încotro se îndreaptă și care a fost scânteia care a aprins ideea din spatele lui?
Craiova Connect este un vis devenit realitate. A început în urmă cu aproape un an, însă ideea s-a născut dintr-un sentiment profund: iubirea și admirația pentru poeta din viața mea. Am fost la sute de evenimente de-a lungul timpului, însă, de multe ori, am simțit că toate seamănă între ele. Aceleași personaje, aceeași dorință de a bifa încă o apariție, încă un moment social, dar fără esență. Fără acea trăire care să rămână cu adevărat în sufletul oamenilor. Craiova Connect s-a născut tocmai din dorința de a schimba această stare de lucruri. Este, într-un fel, după chipul și sufletul poetei mele: sensibil, autentic și plin de trăiri. Un suflet curat, dar care poartă în el o cruce grea, plină de stări, de emoții și de profunzime. Pentru mine, Craiova Connect nu este doar un proiect. Este o punte între ceea ce am fost, ceea ce sunt și ceea ce voi deveni. Este, într-un fel, ultima parte din trecut, prezentul și viitorul meu adunate într-o singură poveste.
În tumultul vieții, printre proiecte, lupte și visuri, oamenii ajung uneori să se întrebe dacă își mai aud propriul suflet. Ce reprezintă, cu adevărat, fericirea pentru omul Ciurezu Marian-Bogdan?
În urmă cu câteva luni am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă cu adevărat fericirea. De atunci, încerc să mă bucur de ea în fiecare clipă. Pentru mine, fericirea are un nume și un chip: poeta mea. Chiar dacă am descoperit această stare relativ recent, pot spune cu toată sinceritatea că sunt fericit. Știu că mulți oameni pozează în această stare, o afișează sau o declară, însă eu o trăiesc cu adevărat, la intensitate maximă. Mă înclin în fața poetei mele și îi mulțumesc pentru toate clipele pe care le-am trăit deja, dar și pentru cele care vor veni. Există multe moduri prin care oamenii își exprimă sentimentele: se pot scrie poezii, se pot desena inimi, se pot face gesturi simbolice. Eu, însă, îmi doresc un lucru simplu: să mă bucur de fiecare clipă petrecută alături de poeta mea, cea care mi-a adus fericirea, binecuvântarea și liniștea în viața mea.
Pentru un om obișnuit să creeze și să aducă la viață idei, fiecare final este, de fapt, începutul unui alt drum. Care sunt proiectele sau planurile pe care le vezi conturându-se în viitorul apropiat?
Cred că proiectele pe care le derulez împreună cu poeta mea sunt mai mult decât suficiente. Acum vreau să mă bucur mai mult de partea mea personală și să trăiesc clipa, să simt fiecare moment așa cum este. Îmi doresc să creez încă un tip de eveniment, ceva nou și diferit, și să ne bucurăm împreună deCraiova Connect , alături deJurnal de Craiova , un proiect care continuă să aducă povești și emoții autentice în orașul nostru.
La final, vreau să privim viața ca pe o carte scrisă din experiențe, lupte și împliniri, fiecare capitol purtând o lecție. Dacă viața ta ar fi o carte, ce titlu crezi că i s-ar potrivi?
Înainte să răspund la ultima întrebare, vreau să îți mulțumesc din suflet pentru întrebări și pentru tot ceea ce faci în cadrul acestui proiect. Ai adus cu tine multă emoție și clipe frumoase, iar asta se simte în fiecare rând al acestui interviu. De asemenea, mă înclin cu respect în fața tuturor celor care au citit acest interviu până la final. Prezența și atenția voastră fac ca fiecare cuvânt să aibă sens și să conteze.Iar despre carte… am un titlu la care țin foarte mult:CMB – Un Nimeni Celebru! Este mai mult decât un titlu. Este o declarație despre cine suntem, despre începuturi, visuri și despre curajul de a fi autentic.