6.7 C
Craiova
13 martie, 2026

Florin Borța: „Am demonstrat că suntem o echipă puternică”

După un parcurs remarcabil în sezonul reguar, FC Argeș intră în cea mai importantă fază a sezonului. Piteștenii debutează în play-off cu un meci pe terenul Universității Craiova, liderul clasamentului. Partida din prima etapă a play-off-ului se va disputa vineri, 13 martie, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

Înaintea confruntării din Bănie, clubul piteștean a organizat conferința de presă oficială, la care au participat antrenorul Bogdan Andone și jucătorii Andrei Tofan și Florin Borța. Pentru această partidă, FC Argeș nu se va putea baza pe Mihai Briceag, suspendat.

Florin Borța este încrezător că FC Argeș poate obține un rezultat bun în Bănie.

„Cred că începe un nou campionat. Universitatea Craiova este o echipă bună, cu jucători de calitate, dar și noi am demonstrat că suntem o echipă puternică”, a spus Borța.

Jucătorul piteștean consideră că atmosfera din vestiar și unitatea grupului sunt atuuri importante pentru echipă.

„Avem un grup unit și cred că asta ne ajută foarte mult. Sperăm să facem un meci bun și să ne întoarcem de la Craiova cu un rezultat pozitiv.

Cred că este cea mai bună perioadă a mea. Îi mulțumesc antrenorului pentru încrederea pe care mi-o oferă și staff-ului pentru antrenamentele intense care ne ajută să progresăm”, a încheiat Borța.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/florin-borta-am-demonstrat-ca-suntem-o-echipa-puternica-436874/

Ultimă oră

Același autor