În spatele fiecărei fotografii reușite se află mai mult decât un simplu moment surprins în cadru: se ascund ore de muncă, atenție la detalii, sensibilitate artistică și, mai ales, capacitatea de a vedea povestea dincolo de imagine. Pentru fotografi și videografi, camera nu este doar un instrument tehnic, ci o extensie a modului în care privesc lumea și oamenii din jurul lor.
În acest interviu stăm de vorbă cu Cătălin Vînturici, fotograf și videograf, despre drumul de la pasiune la profesie, despre realitatea din spatele camerei și despre poveștile nevăzute care se ascund în culisele fiecărui cadru. Discuția ne poartă de la începuturile sale în fotografie până la modul în care această meserie îi influențează perspectiva asupra vieții, dar și spre o latură personală: relația cu soția sa, Nuțica Vînturici, dar șirelația cu fiicele sale, Evelyn Vînturici și Alessia Elena Vînturici, o tânără talentată care și-a descoperit propria cale în artă.
Este un dialog despre muncă, sensibilitate, familie și despre felul în care arta de a surprinde momente poate schimba modul în care înțelegem lumea și fericirea.
La început, pentru mulți fotografi, totul pornește din pasiune și curiozitate.În ce moment ai simțit că hobby-ul tău a trecut de la o simplă plăcere la un nivel de profesionalism și responsabilitate față de această meserie?
Pasiunea a început devreme, la 16 ani, când totul era un joc cu lumina. Dar totul s-a schimbat la 25 de ani. Atunci am înțeles că fotografia nu e doar despre a apăsa pe buton, ci despre responsabilitate. Trecerea reală s-a produs când am început să lucrez în televiziuni naționale. Acolo, rigoarea de emisie și standardele naționale m-au forțat să trec de la entuziasmul de amator la disciplina de profesionist.
De multe ori vedem doar rezultatul final: fotografii perfecte și cadre video bine alese.Cum arată, de fapt, viața din spatele camerei pentru tine, în momentele pe care publicul nu le vede?
În spatele unui cadru frumos stau kilometri parcurși, ore întregi de cărat echipament și nopți de editare în care cauți perfecțiunea. Lumea vede rezultatul final, dar televiziunea m-a învățat că munca grea e cea care nu se vede: atenția la detalii, stresul de a nu rata momentul cheie și dorința de a scoate ce e mai bun din fiecare scenă, indiferent de cât de obosit ești.
În fotografii, oamenii par aproape întotdeauna fericiți și zâmbitori.Cât de diferită este realitatea pe care o observi tu înainte și după ce se declanșează camera?
Înainte de declanșare, observ tot: emoția, micile ezitări sau bucuria sinceră. Rolul meu e să „îmblânzesc” momentul. După ce camera începe să înregistreze, realitatea devine o poveste pe care eu o dirijez prin obiectiv. Camera filtrează tot ce e de prisos și păstrează doar esența, transformând o clipă trecătoare într-o amintire care nu se șterge.
Deori pasiunea pentru artăregăsește și în familie. Fiicele tale, Evelyn VanturiciAlessiaVanturici, au. Cum le-descoperit talentulcum ledrumul lor artistic? Acasă, arta e la ea acasă. Alessia a demonstrat o sensibilitate aparte; ea cântă minunat la pian, dar am descoperit că are o legătură specială, de suflet, cu naiul. E fascinant să o văd cum trece de la clape la sunetul acela magic al naiului. Pe ea și pe Evelyn le susțin oferindu-le libertate. Vreau să simtă că pasiunea lor, fie că e muzică sau altceva, e cel mai prețios lucru pe care îl pot cultiva, la fel cum am făcut și eu cu imaginea.
Revenind la sfera profesională: În spatele fiecărei fotografii există o poveste care nu apare în cadru.Care este o întâmplare din culise care ți-a rămas în minte și spune ceva despre această meserie?
În televiziune, mai ales la știri sau evenimente de business, am avut momente când secundele păreau ore. Îmi amintesc situații în care am colaborat cu anumite televiziuni, atât locale cât, unde trebuia să fim pe poziții instant, indiferent de condițiile de vreme, de întâmplarea în sine, bună sau rea. Acele experiențe mi-au dat calmul de acum. Astăzi, la evenimentele private sau corporate, nu mă mai sperie nimic, pentru că am „școala” terenului greu în spate.
Uneori fotograful vede lucruri pe care ceilalți nu le observă.Crezi că meseria ta te-a învățat să privești lumea altfel decât o privesc majoritatea oamenilor?
Categoric. Fotografia te face să fii mai atent la oameni. Nu mai privesc un chip doar ca pe un chip, ci caut lumina care îi pune în valoare bunătatea sau caracterul. M-a învățat să am răbdare și să apreciez detaliile pe care alții, în graba lor, le omit. Văd lumea în cadre și povești, chiar și atunci când nu am aparatul la gât.
Publicul vede imaginile finale, dar rar vede omul din spatele camerei.Ce ai vrea să înțeleagă oamenii mai bine despre munca și viața unui fotograf-videograf?
Că vindem amintiri, nu doar fișiere digitale. Munca noastră înseamnă investiție continuă în aparatură de mii de euro, dar și în cursuri, și sute de ore de practică. Când angajezi un fotograf cu experiență în televiziune și evenimente, plătești siguranța că momentele tale cele mai importante sunt pe mâini sigure.
În spatele multor reușite stă adesea o poveste de susținere, echilibru și curaj împărtășit în doi.Pornind de la parcursul tău alături de soția ta, Nuțica Vînturici, cu care ai depășit obstacole și ai trăit multe împliniri, cum crezi că influențează prezența unei femei puternice drumul și succesul unui bărbat?
Fără soția mea, Nuțica, nimic din toate astea nu ar fi fost posibile. Ea este echilibrul meu. Meseria de fotograf te ține mult plecat, ai un program haotic, iar ea a fost cea care a ținut familia unită și m-a încurajat mereu. Succesul meu profesional este, în egală măsură, și meritul ei pentru că mi-a oferit liniștea de a crea.
La final, vreau să discutăm despre fericire. Fericirea are un nume diferit pentru fiecare dintre noi: pentru unii e legată de realizări profesionale, pentru alții de relații, experiențe sau momente simple din viața de zi cu zi.Ce înseamnă cu adevărat fericirea pentru Cătălin Vînturici?
Fericirea e simplă: e momentul când mă întorc acasă la Nuțica, la Evelyn și la Alessia, după ce am terminat un proiect de care sunt mândru. Să o aud pe Alessia repetând la nai sau pian, în timp ce eu îmi descarc cardurile de memorie, asta e definiția fericirii pentru mine. Familia e motorul meu, iar fotografia e modul prin care le arăt cât de frumoasă e lumea.