Bugetul județului Dolj pentru 2026 nu este cunoscut nici până la această dată, ceea ce amână lansarea proiectelor de infrastructură, educație, sănătate și cultură. Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, explică, în cadrul unui interviu, că deși investițiile în curs continuă, lipsa unui buget oficial întârzie achizițiile publice și planificarea noilor proiecte, de la drumuri și spitale până la școli și aeroport.
Domnule președinte, suntem deja în luna martie. Aveți informații privind bugetul județului Dolj și ce planuri vă permite acesta să conturați în acest moment?
Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj: Nu este încă aprobat la nivel național și, probabil, în următoarele două săptămâni va fi gata. Aceasta a dus la o lipsă de informații pentru a putea face planuri concrete. Avem proiecte pe care dorim să le continuăm sau să le inițiem, dar nu putem stabili sumele exacte, pentru că nu avem previziuni sau principii de alocare. Sperăm ca, după aprobarea bugetului național, să putem să-l adaptăm la nevoile județului. Dacă ne ghidăm după anunțurile guvernamentale, bugetul ar putea fi disponibil spre 15 martie. De aici, administrațiile locale au 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial să-și aprobe bugetul, ceea ce ar însemna a doua săptămână după Paște să fie gata.
Această întârziere afectează demararea proiectelor noi?
Cosmin Vasile: Da, pentru că fără linie bugetară nu poți face achiziții publice. Dacă bugetul ar fi fost aprobat în ianuarie, am fi putut lansa licitațiile în perioada iernii și lucrările să înceapă primăvara. Acum, dacă începem procedurile de achiziții la finalul lunii aprilie, vom fi destul de întârziați. Investițiile în curs merg, pentru că am mai avut bani și sume transmise spre rambursare din fonduri europene. Nu a fost un mecanism rapid și a existat o criză de lichiditate pentru că rambursările au mers greu.
Există excedent bugetar?
Cosmin Vasile: Avem un excedent bugetar de aproximativ două milioane de euro, bani care vor fi alocați investițiilor. Mai sunt sume din prefinanțări și proiecte europene, înregistrate tot pe excedent, dar care se rulează în continuare în proiectele europene. Anul acesta trebuie să finalizăm proiectele PNRR. Chiar dacă s-a întârziat, sperăm că fiecare județ și localitate să fie cel puțin la nivelul bugetului de anul trecut. Este important să nu se diminueze bugetul, să existe alocările corecte din TVA și cote de impozite, și să fie actualizate standardele de cost pentru asistență socială, copii, persoane adulte cu handicap și unități medico-sociale. Valoarea veche este între 18 și 22 lei pe zi pentru copii, cu trei mese, ceea ce este insuficient pentru acoperirea costurilor.
Aveți domenii prioritare pentru investiții, anul acesta sau sunt mai multe domenii vizate?
Cosmin Vasile: În general, ne concentrăm pe mai multe domenii. În infrastructura rutieră avem proiecte pe POR, cum ar fi drumul Mischi-Pielești-Tezlui și drumul pe programul Saligny Scaiești-Argetoaia, 27 km, unde sperăm să nu mai fie blocaje și să finalizăm lucrările anul acesta. Mai avem intervenții punctual, cum ar fi o alunecare de teren la Obedin-Mihaița, 450 de metri, unde trebuie forat la 12 metri adâncime. Zona are izvoare și teren instabil, deci lucrarea este dificilă, dar am autorizația de construcție și trebuie lansată licitația pentru a începe lucrările. În plus, administrăm drumurile județene care trebuie întreținute și plombate. S-a făcut curățirea șanțurilor și a părților laterale, pentru a menține drumurile în stare bună.
Ce proiecte europene aveți în desfășurare?
Cosmin Vasile: Avem aproximativ 20 de proiecte în curs. Reabilităm clădirile Școlii Cornetti și a Liceului Beethoven. De asemenea, avem proiecte pentru „Sfântul Vasile” și „Sfântul Mina”. În aceste proiecte, includem eficiența energetică și reparațiile unităților de învățământ special.
Pe linie culturală?
Cosmin Vasile: În domeniul cultural, proiecte precum Casa Macedonski sunt în curs, iar Casa Memorială Elena Farago va fi inaugurată. De asemenea, am depus proiectul Muzeului Satului din Raznic, Cernătești, în speranța obținerii finanțării POR. Continuăm să susținem evenimentele culturale tradiționale, mai ales în zona culelor, dar și colaborările cu instituțiile locale de cultură și artă.
Ce proiecte prioritare sunt în domeniul sănătății?
Cosmin Vasile: La Spitalul Leamna, lucrăm la extinderea cu un corp nou și reabilitarea corpului vechi. La Spitalul Municipal Filantropia, Secția Pediatrie se va muta în clădirea reabilitată până la sfârșitul lunii iunie. La Spitalul Dăbuleni, clădirea veche, din anul 1910, cu risc seismic, va fi demolată și înlocuită printr-un proiect de 11 milioane de euro pe fonduri europene. Este o lucrare importantă pentru siguranța pacienților și a personalului. În plus, am făcut intervenții administrative la Spitalul Județean de Urgență Craiova, de la parter până la ultimul etaj, inclusiv amenajarea curții, schimbarea conductelor, crearea de locuri de parcare. Urmează modernizarea centralei termice, astfel încât să funcționeze independent de sistemul centralizat al orașului.
Cum vedeți rolul aeroportului din Craiova pentru regiune?
Cosmin Vasile: Aeroportul nu este gândit doar pentru prezent, ci pentru următorii 15-20 de ani. Are fluxuri și spații generoase, proiecte fotovoltaice pentru independență energetică și capacitatea de a susține creșterea traficului până la 1,8-2 milioane de pasageri, în 2032-2034. În acest moment, estimăm aproape 600.000 de pasageri. Aeroportul facilitează atât turismul, cât și investițiile economice, conectând regiunea cu Europa și Asia și atrăgând investitori.
Domnule președinte, ce proiecte industriale sunt în derulare?
Cosmin Vasile: Avem două parcuri industriale de aproximativ 30 hectare și pregătim un parc de 180 hectare în zona Coșoveni, cu finanțare europeană. De ce sunt avantajoase aceste parcuri? Investiția include utilități, energie, gaze, apă și canal, pentru a putea atrage orice tip de investitor. Parcul industrial oferă facilități pentru companii și taxe preferențiale, ceea ce sprijină dezvoltarea economică a zonei.
Cum sprijiniți agricultura și depozitarea produselor locale?
Cosmin Vasile: Am concesionat terenuri pentru construirea depozitelor de legume și fructe cu temperatură controlată. Este important ca producătorii să se asocieze pentru a folosi eficient aceste facilități. Cooperarea este esențială pentru ca proiectele să funcționeze. Apar și cooperative noi, ceea ce sprijină comunitățile rurale și economia locală.