Mai toți exegeții operei lui Constantin Brâncuși au scos în evidență adevărul că vechea și bogata tradiție a artei populare românești a fost o sursă majoră a inspirației artistice și a filosofiei sale despre artă. Dar mai puțini au remarcat prezența credinței creștin-ortodoxe sau a tradiției bizantine în viziunea lui spirituală. Între aceștia mai puțini, remarcăm peși peMircea Eliade , și precizăm că Dan Botta, pe la începutul anilor 1930, scria despre arta lui Brâncuși: „Bizantină, sculptura lui Brâncu i este fructul dogmei care interzice chipul s pat, al dogmei care nu prescria dec t sculptura geometric , floarea, simbolul. Fiul de ran din Gorj, Constantin Br ntr-o plastic acest dat al tradi iei noastre. El este un sculptor de forme abstracte. O mie de ani de anonimă artă , o mie de ani de geometrie s în arta acestui mare statuar. Dar linia de for pe care e situat Br i este calea regal iei pe care o reprezint i o duce mai departe. O artă este cu atât mai valoroasă cu cât pune în lumină o mai veche tradi i integreaz armonios complexe mai variate de cultur Sculptura lui Brâncu i particip i la arta preistoric ”. Se știe că în cultul Bisericii Ortodoxe sunt interzise statuile și sunt permise doar icoanele. La acest fapt se referă Dan Botta când vorbește despre„dogma care interzice chipul săpat” .
Iar Mircea Eliade scria, în anul 1962: „matca artei populare române viziunea lumii proprii agricultorilor din neolitic. (…) Redescoperind materia ca matc a epifaniilor i semnifica iilor religioase, Br ia artistului din epocile arhaice ”.
Totuși, dimensiunea religioasă a operei lui Brâncuși, remarcată de câțiva exegeți sau critici de artă, trebuie evidențiată mai temeinic și mai sistematic pornind de la propriile mărturii ale sculptorului și de la universul liturgic și spiritual în care a trăit și a activat el. Brâncuși era convins de profunda legătură sau simbioză dintre religie și artă în istoria umanității. În acest sens, el mărturisea: „Pentru mine, Brâncu i, arta prin ea i nu poate exista. De la nceputul ei ia ei ultim arta a fost un mijloc de propagare a ideilor religioase. Artistul era acel fanatic (pasionat, n.n.)materializeze viziunile ce i le d ruia credin Cele mai mari capodopere ale trecutului au apărut în perioadele de maximă exaltare religioasă. Odată ce se diminuau, urma o epocă de decaden n aceste perioade, se c dea invariabil n realismul imitativ cel mai plat. (…) n alte vremuri, credin a era aceea care influen (…) În trecut, credin n mod incon (instinctiv, nereflectat, n.n.)unor forme care se potriveau cu sentimentele religioase ”.
Asemenea celor din trecut, și sculptorul român simțea că trăiește și creează în interiorul lumii create de Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului. De aceea, pentru Brâncuși, opera omului artist trebuie să se realizeze în armonie și în conlucrare cu Dumnezeu Creatorul. „Un bloc de marmură – spunea Brâncuși –sau un trunchi de stejar este o operă de artă De ce să săpăm mâini i picioare perfecte ntr-un bloc, stricând propor ia pentru realizarea unor p i din trupul omenesc, acestea n alte propor t cele divine? Apele unei marmure rstelor dintr-un trunchi nu trebuie stricate. S ietura trebuie s se armonizeze cu liniile divine ale materialului ”.
Cele afirmate mai sus au fost formulate altădată de către Brâncuși într-o singură frază: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile Creatorului ”. Iar într-unul din aforismele sale, Brâncuși declară că apropierea de Dumnezeu Creatorul sau comuniunea cu El este o condiție a înțelegerii operelor sale, tocmai pentru că ele oferă bucurie curată. Or, în experiența religioasă autentică, bucuria curată, foarte diferită de plăcerea simțuală, este experiența harului divin în viața omului. În limba greacă, cuvântul,), are rădăcină comună cu, care înseamnă. Așa cum vedem înEpistola către Filipeni și înEpistola către Galateni ale Sfântului Apostol Pavel, bucuria este rod al Duhului Sfânt în viața omului (cf.4, 4;5, 22).
Iată cuvintele lui Brâncuși privind relația dintre credința în Dumnezeu Creatorul și percepția bucuriei curate pe care o comunică arta inspirată de această credință: „i formule obscure sau mistere, c dăruiesc eu este bucurie curată. rile mele p nd le vede i. Cei aproape de Dumnezeu le-au v ”. În alt aforism al său, Brâncuși afirma: „Statuile mele sunt ocaziuni ale medita iei. Templele i bisericile au fost mas totdeauna lăca uri ale medita ”.
Biserica sau spațiul și timpul ei liturgic au fost pentru Brâncuși spațiu de rugăciune și meditație, dar și de cântare și comuniune cu Dumnezeu și cu oameni. Încă din copilărie, Constantin Brâncuși a îndrăgit sunetul clopotelor, mai ales dangătul clopotelor de la Mănăstirea Tismana. Mai târziu, el a devenit clopotar și corist, membru al corului la BisericaMadona Dudu din Craiova, însă era pasionat și de clopotele de la Bisericadin același oraș, pe când învăța lacoala de Arte din Craiova. Apoi, în timpul studiilor laFacultatea de Arte Frumoase din București, Brâncuși a fost și membru al corului Bisericiidin Capitală, care se află vizavi de Muzeul Țăranului Român, unde cânta cu multă măiestrie, cum spune un biograf al său,Vasile Paleolog , în cartea sa „Tinerețea lui Brâncuși”: „Cânta cu multă măiestrie sus i unicele lui până la expir Doamne miluie , modulat de o sută de ori, de nimeni ajuns în această performan vocalizantă dintre cei ce i se prindeau ”. Era deci printre cei mai buni cântăreți în corul Bisericiidin București.
De asemenea, la doi ani după începutul șederii sale la Paris (1904), Constantin Brâncuși a devenit, în anul 1906, cântăreț de strană și paracliser la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris. Într-o carte a luiBarbu Brezianu se află fotografia care prezintă pe Constantin Brâncuși îmbrăcat în stihar de paracliser, așa cum se poartă la biserică.
Carola Giedion-Welcker, o distinsă doamnă de origine germano-elvețiană, istoric de artă și o bună cunoscătoare a vieții și operei lui Constantin Brâncuși, a remarcat o anumită afinitate între elevația spirituală aColoanei fără sfâr și muzica bisericească bizantină pe care o cânta Brâncuși: „area ei monodic iilor de baz , coloana este aidoma recitativului liturgic al muzicii gregoriene, adic bizantine, ale c rei imnuri aveau s a, din fraged în anii parizieni, în patrie n biserica rom din Paris. El le intona n timpul Liturghiei cu vocea sa pur de tenor. C nc ancorat n el trebuie s fi fost aceast infinit de subtil monotonie, ob doar prin alungirea sau accentuarea silabelor! ”Această doamnă a sesizat legătura dintre cântarea heruvimilor:„Noi, care pe heruvimi cu taină , care ne duce spre cer, șiColoana fără sfâr Remarca sa este interesantă, deoarece este făcută tocmai de cineva din afara tradiției ortodoxe.
Doamna Carola Giedion-Welcker mai relatează că, la trei zile după moartea lui Brâncuși, adică în data de 19 martie 1957 (el a decedat în 16 martie 1957), în aceeași biserică românească din Paris, unde fusese în tinerețe cântăreț de strană, acesta a fost prohodit după tradiția ortodoxă românească, iar apoi a fost înmormântat în Cimitiruldin Paris.
Când simțea că se apropie de sfârșitul vieții, Constantin Brâncuși a zis: „Eu mă aflu acum foarte aproape de Bunul Dumnezeu mi mai trebuie dec întind o mână înspre El ca să-L pipăi. Îl voi a tepta pe Bunul Dumnezeu n atelierul meu ”.
Sculptorul despre care Jean Cassou a spus căprin dalta sa a împăr it istoria artei , una clasică și alta modernă, a căutat și plasticizat esențele și spiritualitatea existenței create. Esențialul existenței este viața veșnică:„Nu mai sunt de mult al acestei lumi, sunt departe de mine însumi. Desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esen .
Lucrurile esențiale pe care Brâncuși le-a căutat prin chemare nativă, le-a cântat prin credință sfântă și le-a conturat prin creație artistică au devenit adevărurile esențiale ale vieții și operei sale. Întreaga sa operă este marcată de aceste adevăruri esențiale.
În primul rând,lumina interioară a materiei pe care o sesiza el este, de fapt, epifania originii și finalității universului. Ca om al Bisericii, Brâncuși a citit adesea psalmul Vecerniei, care spune căDumnezeu Se îmbracă cu lumina ca i cu o hain (cf.103, 2). Lumina creată la începutul lumii (cf.1, 3) este matca materiei și a vieții, iar lumina cea necreată și veșnică sau slava iubirii lui Dumnezeu Creatorul este finalitatea ultimă a creației (cf.21, 23). În această percepție a esențelor, materia sculptată, adică lemnul, marmura, piatra, bronzul devin lumină.
În al doilea rând, Brâncuși prezintăia interioar întru smerenie ca lumina dăruirii de sine a crea inuirii ei în iubirea lui Dumnezeu Creatorul . În această percepție a esențelor, creșterea copacilor, zborul păsărilor, înotul peștilor, săltatul broaștei țestoase, iubirea din sărutul omului și tot elanul vieții devin dor după lumina cerească. Aici este foarte important să menționăm că, în mod surprinzător,Pasărea Măiastră este o pasăre fără aripi, care zboară pe verticală și despre care Brâncuși a spus:„pasărea aceasta reprezintă zborul fără mândrie, fără sfidare orgoliu. Mult timp m-am luptat ca s ajung la această formă în care înăl ”. De fapt, în toate păsările lui, ca sculpturi, dar mai ales înPasărea Măiastră din marmură, zborul acesta nu este doar efortul aripilor sau nu este doar efortul ființei care zboară, ci în același timp este și un dar al spiritului care este interior păsării măiastre.
Așadar, numai întru efort cu smerenie, întru nevoință, există o înălțare interioară adevărată. Or, această învățătură este centrală în Sfânta Evanghelie a Domnului Iisus Hristos, în care se spune:cine se înal pe sine va fi umilit, i cine se va smeri pe sine va fi (cf.23, 12;14, 11). Deci, această pasăre măiastră are o profundă semnificație spirituală, provenită din Evanghelie; ea reprezintă, de fapt, pe Duhul Sfânt activ sau lucrător în om, Care îl înalță pe om în iubire, fără să se dezvolte în el orgoliul, individualismul, separația sau răzvrătirea.
În al treilea rând, Constantin Brâncuși evidențiază în opera sa că(era cunoscut și un salut al lui:i bucurie! ),tatea sunt lumina comuniunii omului cu Dumnezeu i cu semenii . În această percepție a esențelor, el afirmă vocația persoanei umane pentru înviere și nemurire, pentru viață veșnică, întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu. În acest sens, s-a spus pe drept că opera lui Brâncuși este„o sculptură a luminii” , în care „a devine transcenden .
A doua parte:Făclii de Pa ti din ansamblul monumental comemorativ de la Târgu Jiu. Lumini ale credin Masa Tăcerii Poarta Sărutului Coloana fără sfâr
Mai întâi vom spune câteva cuvinte despre motivațiile ansamblului monumental de la Târgu Jiu. Ansamblul monumental de la Târgu Jiu este rezultatul unei comenzi adresate lui Constantin Brâncuși de către doamnaArethia Tătărescu , soția primului ministru de atunci, și președintaionale a Femeilor Rom ne din Gorj . Așadar, inițiativa aparține femeilor, în ceea ce priveșteColoana fără sfâr , mai ales femeilor care erau marcate de pierderea soților decedați în război, sau a fiilor, sau a copiilor, sau a nepoților – trebuie reținut deci acest amănunt foarte important. Președintaionale a Femeilor Rom ne din Gorj dorea un monument funerar închinat eroilor care s-au jertfit în anul 1916, în luptele de pe malul Jiului, dar și un portal de piatră ca poartă principală a grădinii publice din Târgu Jiu, în locul numit cândvaTârgul Fânului . Deci, ea atât a cerut: un monument pentru eroi și o poartă la grădina publică. Dar Constantin Brâncuși a schimbat aproape totul. S-a ținut de ideea principală, însă a realizat-o așa cum a știut el, în modul cel mai fericit.
La acest prim proiect, Constantin Brâncuși a mai adăugat o masă rotundă de piatră, care a fost amplasată pe malul Jiului. Dar nu întâmplător acolo, pentru că tocmai acolo au murit o mulțime de oameni. Treptat, după mai multe modificări, ansamblul s-a constituit înColoana fără sfâr , pe care doamna Arethia Tătărescu a numit-oColoana recuno . Iar Constantin Brâncuși a corectat-o și a zis: Ar fi mai bine ca în loc de recunoștință să-i spunemcoloana pomenirii fără sfâr . Desigur, pomenirea morților, la români, era mai familiară decât ziua recunoștinței sau recunoștința fără sfârșit. Probabil ideea lui Constantin Brâncuși a venit din condacul pe care-l cânta la slujba de pomenire a morților:te, Hristoase, sufletele adormi ilor robilor T i, unde nu este durere, nici ntristare, nici suspin, ci .
Cât privește coloana aceasta, au fost multe încercări de a o numi:,a infinitului ,a infinirii . Constantin Noica dorea să o numeascăa infinirii , dar, în final, s-a impus ca fiindColoana fără sfâr . Prin urmare, ansamblul s-a constituit înColoana fără sfâr ,Poarta Sărutului șiMasa Tăcerii . Numele acesta deMasa Tăcerii a fost dat mai târziu, pentru că se tot căutau nume – o dată, masa a fost numită de către Brâncușimasa flămânzilor , altă dată,masa păcii . Iar în cele din urmă, împreună cu unul dintre prietenii săi, a stabilit să se numeascăMasa Tăcerii . La această masă s-au adăugat douăsprezece scaune rotunde, grupate câte trei, iar pe aleea scaunelor, care leagăMasa Tăcerii dePoarta Sărutului, au fost adăugate treizeci de scaune pătrate grupate câte trei.
Așadar, Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, ridicat în anii 1937-1938, este în primul rândun memorial închinat eroilor , iar în al doilea rândo sinteză a întregii opere artistice a lui Constantin Brâncu , oferită de el ca omagiu adus vocației creatoare și credinței jertfelnice a poporului român. Prin urmare, nu trebuie să mergem acolo (la Târgu Jiu) să vedemMasa Tăcerii, Poarta Sărutului șiColoana fără sfâr decât dacă ne gândim și la motivația lor principală. Mai întâi, ansamblul este un memorial dedicat eroilor români. Iar în al doilea rând, cum spuneam, acesta este o sinteză a operei lui Brâncuși, deoarece s-a constatat că în toate aceste trei monumente sunt reluate și sintetizate într-o formă extraordinar de armonioasă elemente din tot ceea ce a sculptat el până atunci.
Integrarea armonioasă și bine gândită în acest ansamblu monumental, comemorativ, a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, construită între anii 1927 și 1937, pentru pomenirea eroilor din Primul Război Mondial, și la a cărei târnosire, în 14 septembrie 1938, a luat parte Brâncuși personal, are o semnificație fundamentală, deoarece, așa cum afirmaPetre Pandrea , un critic al operei Constantin Brâncuși,Coloana fără sfâr , numită inițialColoana recuno , poate fi socotită monument pentru cultul morților numai în corelație cu catedrala ortodoxă.accentul votiv” , spune autorul citat.
Principalele semnificații creștine ale ansamblului monumental de la Târgu Jiu
Așadar, în viziunea lui Brâncuși,Masa Tăcerii este, în același timp, atât unmemorial pentru eroii români care au înroșit cu sângele lor apele Jiului, luptând pentru libertatea și unitatea poporului român, cât și ochemare la medita ie asupra misterului sau tainei vie ii omului, ca d ruire jertfelnic de sine pentru al (cf.15, 13), ca transformare a existenței pământești a omului în odihna și comuniunea cerească eternă cu Sfinții Apostoli în jurul lui Hristos Cel răstignit și înviat, printr-o tăcută sau inefabilă legătură între timp și veșnicie. În acest sens, spre sfârșitul vieții sale, Brâncuși mărturisea: „Acum, la bătrâne e, văd că, în fond, Masa Tăcerii este o altă nouă Cina cea de Taină. (…) Linia Mesei Tăcerii… vă sugerează curbura închisă a Cerului, care adună, une ”.
Poarta Sărutului , ca monumentînchinat iubirii mai tari decât moartea , reprezintă o trecere, o mutație și o sfințire a iubirii din viața pământească în iubirea cerească pe care o trăiesc sufletele oamenilor în lumina eternă a iubirii lui Dumnezeu. În acest sens,Poarta Sărutului reprezintă unmoment pascal i un monument pascal . Ea reprezintă o trecere prin moarte și dincolo de moarte, prin nemurirea sufletului și învierea trupului, ca viață veșnică simbolizată deColoana fără sfâr .
Noi am făcut până aici o prezentare succintă a acestor monumente, dar ordinea lor este aceasta:Masa Tăcerii, Poarta Sărutului ,și, dincolo de biserică,Coloana fără sfâr . Există deci și o procesiune spirituală interioară ca legătură între aceste trei monumente, de laMasa Tăcerii , care reprezintă misterul sau taina vieții și a morții jertfelnice, laPoarta Sărutului , care reprezintă poarta de trecere a sufletului nemuritor dincolo de moartea fizică, în odihna cerească, și, prin biserică, adică prin Hristos – Capul Bisericii și Biruitorul morții, spre înviere și viață veșnică (cf.11, 25). Așadar, nu sunt întâmplătoare aceste poziționări.
Iar Brâncuși a calculat atât de bine axul acestui ansamblu monumental, încât dacă șezi pe scaun, pe unul din cele douăsprezece scaune rotunde de laMasa Tăcerii , și privești peste lintoul, peste pragul de sus al, se vede crucea bisericii proiectată peColoana fără sfâr . Corelația aceasta a fost gândită, studiată foarte atent de către marele sculptor.
Referindu-se laPoarta Sărutului , numită șiTemplul Sărutului , Brâncuși nota:„Ce rămâne oare din noi în amintirea celorlal moarte? Numai amintirea ochilor i a privirilor cu care ne-am revelat dragostea pentru oameni i pentru lume . De aceea, ochii celor care se iubesc înPoarta Sărutului formează un întreg, devin un ochi mare, care se deschide spre vederea slavei eterne a Împărăției cerurilor, văzută cu cei opt ochi mari de pe stâlpii.
Coloana fără sfâr este ținta spre care este orientatăPoarta Sărutului . La început Brâncuși a voit să facă doi stâlpi ai sărutului, iar apoi a simțit nevoia să facă poarta prin care să treacă totneamul fră , adică toți cei care au iubire frățească.
DesprePoarta Sărutului , desigur, se poate spune că are un motiv asemănător cu cel din balada, și anumetransformarea mor , mai ales că mulți dintre soldații eroi erau viitori miri. Unii dintre ei voiau să se căsătorească, dar au murit pe câmpul de luptă. Această transformare a morții în nuntă, care e semnificată aici prin dansul de pe frontonul coloanei (porții), s-a numittragicul senin :i la nunta mea/ A c zut o stea , se spune în. Motivul transferării sau mutației tragicului într-un plan al speranței și al luminii este puternic accentuat în acest monument care, în mod semnificativ, în partea superioară are forma unui sarcofag roman. Este trecerea omului prin moarte și dincolo de moarte, în viața veșnică.
Coloana fără sfâr este o pomeniredin neam în neam – cum se spune la slujba de pomenire a morților: „Și fă-le lor pomeniredin neam în neam ”. „Veșnica lor pomeniredin neam în neam” înseamnă din generație în generație. Aici trebuie remarcat faptul că fiecare segment din cele șaisprezece aleColoanei fără sfâr are înălțimea de 1,80 m, înălțimea ideală a unui bărbat. Aceasta este coloana generațiilor din tată în fiu, deoarece bradul, din care se inspiră forma coloanei, era pus pe mormântul eroilor și mai ales pe mormântul tinerilor. Această coloană are forma asemănătoare cu stâlpii funerari pe care în județul Gorj oamenii îi puneau lângă cruce, mai ales pe mormântul eroilor. Este aici o legătură profundă între tradiția românească a cinstirii eroilor decedați și această coloană, dar Brâncuși îi dă coloanei o semnificație foarte adâncă, existențială și universală, simbol al vieții eterne.
Prin urmare,Coloana fără sfâr este o pomenire fără sfârșit a eroilor, în iubirea lui Dumnezeu,din neam în neam , dar și un cânt etern de recunoștință adus lui Dumnezeu Creatorul pentru toată existența creată, o creștere și o elevație spirituală continuă a oamenilor în viață, iubire și lumină veșnică dăruite lor de Dumnezeu. Toate acestea sunt sugerate mai ales de cele(16) elementesaualeColoanei fără sfâr , numită șiColoana nemuririi (mai întâi în presa franceză, n.a.).
Cifra 8 este simbol al eternității, atât în tradiția iudaică, cât și în tradiția creștină. Ziua a 8-a este ziua Învierii sau a vieții veșnice în tradiția Sfinților Părinți răsăriteni. În exprimarea matematicienilor, cifra 8 (opt) culcată,, este semnul infinitului. ÎnColoana fără sfâr , cifra 8 (opt) devine atât simbolul nemuririi sufletului, cât și al învierii trupului (8 + 8 = 16). Lumina eternă este sugerată de fețele poleite – coloana nu este neagră, deși e vorba de un monument pentru morți, ci esteo coloană aurie . Deci, lumina strălucitoare sugerată de fețele aurite ale elementelor coloanei simbolizează trecerea din slavă în slavă cerească, la care este chemat omul creat cu suflet nemuritor, iubitor de Dumnezeu și de semeni, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Domnul este Duh i, unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi to i, privind ca ntr-o oglind , slava lui Dumnezeu, ne prefacem i chip din slav în slavă, ca de la Duhul Domnului ” (23, 17-18).
Despre semnificația spirituală aColoanei fără sfâr Brâncuși spunea: „Coloana fără sfâr ntec etern, purt ndu-ne spre infinire, dincolo de orice fel de durere i dincolo de orice fel de bucurii aparente. Columna recuno it va tot urca, se va n continuu. O, se va înăl t nu o s-o mai pute ri! Abia acolo, ajuns n Ceruri, o s ”.
Coloana fără sfâr a fost în mod voit amplasată de Brâncuși nu în fața Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ci dincolo de aceasta, tocmai pentru că Biserica lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la cer esteiei lui Dumnezeu , după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila (†1392), șilaboratorul învierii , după cum spuneSfântul Maxim Mărturisitorul (†662). Iar ziua de pomenire a eroilor români a fost fixată de Biserică în ziua sărbătoriirii Domnului la ceruri , deoarecearea lui Hristos la cer are loc după trecerea Sa prin jertfa Crucii i prin taina .
În loc de concluzie, trebuie să spunem că legătura dintre artă și credință, exprimată în toată opera lui Brâncuși, dar mai ales în celebra sa capodoperă de la Târgu Jiu, cheamă la o mai intensă cooperare dintre Biserică și Universitatea de Arte, spre slava lui Dumnezeu Creatorul și spre fericirea tuturor celor care creează valori autentice sau le prețuiesc.
Vă mulțumesc!
Dan Botta,Ed. Cartea Românească, București, 1936, pp. 56-63.
Mircea Eliade,A vedea lumea ca în clipa dintâi a Creației – Note pentru „Pasărea Măiastră”, apărut mai întâi înCuvântul în exil (august 1962) și reprodus în culegerea cu titlulÎmpotriva deznădejdii. Publicistica exilului , ediție îngrijită de Mircea Handoca, Ed. Humanitas, București, 1992, pp. 205-207.
Brâncuși, artist-filosof. Comunicări şi antologie de texte, coordonator Ion Pogorilovschi (Academia Română – Institutul de Filosofie), Ed. Fundației „Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2001, pp. 153-157.
Aforismul 121, cf. Constantin Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, ediția a IV-a revăzută și adăugită, Ed. DaciaCluj-Napoca, 2004, p. 112.
Citat de Barbu Brezianu,Brâncuși în România, Ed. Bic All, București, 1998, supracopertă interioară.
Aforismul 5, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 8.
Aforismul 120, cf. C. Zărnescu,Aforismele şi textele lui Brâncuși, p. 112.
A se vedea: V.G. Paleolog,Tinereţea lui Brâncuși, Ed. TineretuluiBucurești, 1967 (cu o prefață de Petru Comarnescu), p. 102.
Carola Giedion Welcker,Constantin Brâncuși, traducere de Olga Bușneag, Ruxandra Bușneag-Iotzu, Ed. Meridiane, București, 1981, p. 72.
Aforismul 252, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 149.
Aforismul 254, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 149.
Aforismul 105, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 105.
V. G. Paleolog, citat de C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuşi, p. 54.
Carola Giedion Welcker, citată de C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 54.
Panihida, adică slujbele înmormântării și alte slujbe săvârșite de preot pentru cei răposați , Ediția a treia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 29.
A se vedea: B. Brezianu,Brâncuși în România, pp. 156-158.
Petre Pandrea,i. Amintiri i exegeze, Ed. Meridiane, București, 1967, p. 151.
Aforismul 148, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 121.
Aforismul 146, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 120.
A se vedea: C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, pp. 151 și 181-183.
Aforismul 140, cf. C. Zărnescu,Aforismele și textele lui Brâncuși, p. 118.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro