Mesaj clar din Gruia! CFR Cluj merge la victorie în duelul cu Craiova. Daniel Pancu: „Fiecare punct contează”

Antrenorul CFR Cluj a prefațat duelul important cu Universitatea Craiova, programat luni, 6 aprilie, de la ora 20:30, în play-off-ul Superligii.

Tehnicianul din Gruia a subliniat că echipa sa a profitat de pauza internațională pentru a se reface după o serie de meciuri intense și se declară încrezător înaintea confruntării din Oltenia.

„Ne-am odihnit, simțeam nevoie după toate acele jocuri sub presiune. Nu am avut prea mulți jucători plecați, cred că suntem pregătiți pentru cele opt etape rămase. Fiecare punct contează” , a declarat Daniel Pancu.

Chiar dacă adversara este considerată una dintre cele mai puternice echipe din campionat, oficialul CFR-ului spune că obiectivul este clar: obținerea unui rezultat pozitiv.

„Mi-ar plăcea ca după jocul de luni să pot spune că am jucat de la egal la egal cu cea mai bine cotată echipă din play-off, iar rezultatul să fie unul favorabil. O victorie ar însemna foarte mult și ar schimba discuția privind primul loc”, a mai adăugat acesta.

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/sport/mesaj-clar-din-gruia-cfr-cluj-merge-la-victorie-in-duelul-cu-craiova-daniel-pancu-fiecare-punct-conteaza

Ultimă oră

Același autor