19.8 C
Județul Dolj
8 septembrie, 2024

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în mai multe regiuni până duminică dimineaţă. Patru judeţe se vor afla sub cod portocaliu de vijelii / Atenţionări de caniculă sâmbătă pentru sudul ţării – HARTA

sâmbătă, 10:09

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în mai multe regiuni până duminică dimineaţă. Patru judeţe din sud-vestul ţării se vor afla sub cod portocaliu de vijelii.

Pentru intervalul 20 iulie, ora 13 – 21 iulie, ora 10 a fost emis o atenţionare cod galben, fiind prognozată instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”Treptat, în Banat, sudul Crişanei, Oltenia, Transilvania şi local în Maramureş şi în Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi pe arii restrânse vijelii (rafale de 50…70 km/h), grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, conform ANM.

O atenţionare cod portocaliu e valabilă în intervalul 20 iulie, ora 15 – 21 iulie, ora 03.

”În sudul Banatului, nord-vestul Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torenţiale intensificări ale vântului şi pe arii restrânse vijelii (rafale de 70…90 km/h), grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp”, precizează meteorologii.

Sâmbătă este în vigoare şi o atenţionare cod galben pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală, unde valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Tot sâmbătă, câteva judeţe se vor afla sub atenţionare cod portocaliu de caniculă.

”În judeţele Dolj, Olt şi Teleorman valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează ANM.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/meteorologii-anunta-instabilitate-atmosferica-multe-regiuni-pana-duminica-dimineata-patru-judete-vor-afla-cod-portocaliu-vijelii-atentionari-canicula-sambata-sudul-tarii-harta-1922400920002024071021675305

Ultimă oră

Același autor