11.4 C
Județul Dolj
25 aprilie, 2024

Ministerul Energiei anunță semnarea unui contract de peste 250 de milioane de euro, pentru finanțarea centralei pe gaz de la Ișalnița

Publicat: 23/02/2024, 12:45

Ministerul Energiei a anunțat, vineri, semnarea contractului de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro.

Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW la Ișalnița, județul Dolj. Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro.

„Astăzi, 23.02.2024, Ministerul Energiei anunță semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 – construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA”, au transmis reprezentanții Ministerului Energiei.

Societatea CCGT Power Ișalnița SA a fost înființată în baza Acordului Acționarilor din data de 05.09.2023 încheiat între Societatea Complexul Energetic Oltenia SA și ALRO SA, fiind ulterior înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj sub nr. J16/1930/15.09.2023, având Cod Unic de Înregistrare 48790613.

Societatea CCGT Power Ișalnița SA este o societate administrată în sistem unitar și a fost înființată în vederea construirii într-o prima etapa, a unei centrale energetice în ciclu combinat pe baza de gaz natural, având drept acționari:

Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. – deținătoare a unui număr de 32.340.291 acțiuni cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 323.402.910 lei valoarea nominală totală, reprezentând 59,9% din capitalul social

Societatea ALRO S.A. -deținătoare a unui număr de 21.650.178 acțiuni, cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 216.501.780 lei valoarea nominală totală, reprezentând 40,1% din capitalul social

Proiectul Ișalnița face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și care prevede, printre altele, construirea a două centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei.

Societatea CCGT Power Isalnita S.A. este o societate de tip SPV (Special Purpose Vehicle) înființată prin asocierea dintre Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. și ALRO S.A. în scopul asigurării următoarelor obiective:

Contractarea dezvoltării, construcției și punerii în funcțiune a unei centrale energetice în ciclu combinat pe gaz natural și o putere instalată de circa 850 Mw având termen de implementare 27.05.2027

Exploatarea centralei energetice, pentru o perioadă de minim 25 de ani, în urma adaptării adecvate a structurii organizaționale pentru perioada de exploatare.

Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul mai sus menționat, are o suprafață de 5,8 ha și este situat în partea de nord-vest a Municipiului Craiova, la o distanță de 11 km, pe o platformă industrială în apropierea comunei Ișalnița.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Sport –

24 Feb, 21:30

Știri externe –

24 Feb, 19:40

Știri politice –

24 Feb, 19:34

Ultima oră

Actualitate –

24 Feb, 18:58

24 Feb, 18:45

24 Feb, 17:54

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/ministerul-energiei-anunta-semnarea-unui-contract-de-peste-250-de-milioane-de-euro-pentru-finantarea-centralei-pe-gaz-de-la-isalnita-20155180

Ultimă oră

Același autor