MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: România nu îşi poate permite unirea cu Moldova

Diplomatul rus critică Biserica Ortodoxă Română și spune că adevărata ameninţare la adresa României este NATO

Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a acordat un amplu interviu agenţiei ruse de stat TASS, popularizat pe pagina de Facebook a ambasadei, în care, potrivit descrierii, discută despre „perspectivele unirii României şi Moldovei, despre sprijinul acordat de Bucureşti Kievului şi despre sentimentele anti-ruse ale guvernului român”. Interviul este publicat de agenţia oficială rusă sub titlul „România nu îşi poate permite unirea cu Moldova”.

Întrebat dacă, după ce autorităţile din Moldova „au lansat ideea” unirii cu România, se întrevăd deja paşi concreţi în această direcţie, ambasadorul a sugerat că ideea nu se bucură de sprijin în rândul populaţiei din Republica Moldova, pentru că în secolul XX „Moldova a trecut prin două ocupaţii româneşti” în timpul cărora s-ar fi comis abuzuri. „Amintirea evenimentelor din acei ani a rămas vie în rândul poporului moldovean şi, deocamdată, aceasta serveşte ca un antidot împotriva ideii de unire. Majoritatea populaţiei, după cum se ştie, nu o susţine”, afirmă Vladimir Lipaev.

Cu toate acestea, el acuză elita politică de la Chişinău, care ar fi loială Bucureştilui, că impune „românizarea” societăţii. „În şcoli nu se predă limba moldovenească, ci limba română, se studiază istoria nu a moldovenilor, ci a românilor, şi asta într-o lumină falsificată, distorsionată. Aproape toţi politicienii de frunte, inclusiv preşedinta Maia Sandu, deţin paşapoarte româneşti. În principalele funcţii de stat sunt numiţi foşti şi actuali funcţionari români. Securitatea Republicii Moldova, sistemul său energetic şi bancar sunt plasate sub controlul direct al Bucureştiului”, arată ambasadorul.

Întrebat cum se raportează România şi cum reacţionează locuitorii din România la ideea unirii cu Moldova, Lipaev susţine că „ideea că românii şi moldovenii ar fi un popor unic, dar împărţit (…) s-a înrădăcinat destul de puternic în conştiinţa publică, datorită propagandei agresive” şi este exploatat de partidele şi politicienii de orientare naţionalistă, care îl speculează în scopuri electorale.

„Cu toate acestea, la Bucureşti se conştientizează totuşi diferenţa dintre ceea ce se doreşte şi ceea ce este posibil. Naraţiunea oficială este că mai întâi moldovenii înşişi trebuie să se pronunţe în favoarea unirii, iar apoi se va vedea. Merită reamintit faptul că Moldova contemporană este una dintre cele mai sărace ţări din Europa, în mare parte datorită politicii echipei (preşedintei Maia) Sandu. De aceea, aici există temerea că bugetul românesc pur şi simplu nu va suporta cheltuielile legate de unire”, susţine ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti. „De aceea se vorbeşte mai mult despre integrarea Moldovei prin aderarea acesteia la Uniunea Europeană, ceea ce ar permite Bucureştilui să transfere o parte semnificativă a costurilor către parteneri”, adaugă el.

Acuze la adresa BOR

Ambasadorul este întrebat şi despre schisma bisericească din Moldova şi despre „rolul României” în acest proces. El acuză Biserica Ortodoxă Română că, „bazându-se pe sprijinul actualelor autorităţi moldovene, desfăşoară în mod deschis activităţi de înlăturare a ortodoxiei ruse şi de subordonare a Bisericii Ortodoxe din Moldova aşa-numitei Mitropolii Basarabene a Bisericii Ortodoxe Române”. „De fapt, prin astfel de justificări ipocrite se încearcă acoperirea unei expansiuni agresive pe teritoriul canonic străin, ceea ce nu numai că duce la o schismă bisericească în Moldova, dar şi loveşte unitatea şi autoritatea ortodoxiei mondiale în ansamblu”, comentează diplomatul rus.

Ambasadorul comentează şi importanţa României în NATO, dat fiind că aici funcţionează al doilea centru de coordonare NATO ca mărime, la baza aeriană 71 de la Câmpia Turzii. Diplomatul minimizează însă greutatea României în alianţă şi spune că adevărata ameninţare la adresa României nu o reprezintă Rusia, ci apartentenţa la NATO, pentru că, avertizează el, România ar putea fi folosită ca punct de plecare pentru declanşarea unui conflict cu Rusia.

„Faptul că România este una dintre principalele ţări de tranzit pentru livrările de armament către Ucraina nu este un secret. Astfel, şi de această dată, Bucureştiul şi-a pus la dispoziţie infrastructura pentru găzduirea noului centru militar şi prezintă acest lucru ca o creştere semnificativă a profilului său în cadrul blocului NATO. Totuşi, trebuie înţeles că participarea reală a României la coordonarea livrărilor de armament şi echipamente către Ucraina, precum şi la activitatea centrului logistic menţionat, este proporţională cu influenţa şi rolul acestei ţări în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Astăzi, autorităţile române găzduiesc cu plăcere obiective militare NATO pe teritoriul lor şi pledează insistent pentru creşterea prezenţei contingentului militar străin pe teritoriul ţării. Justifică acest lucru prin mitica „ameninţare rusă”. Preferă să nu vadă, sau poate chiar nu înţeleg sincer, că principala ameninţare la adresa securităţii ţării nu provine din Rusia, ci din apartenenţa la blocul agresiv NATO”, afirmă ambasadorul. „Riscurile legate de faptul că România ar putea fi folosită ca punct de plecare pentru declanşarea unui conflict cu Rusia, aşa cum s-a întâmplat deja odată, sunt ignorate cu uşurinţă şi ascunse populaţiei”, a avertizat Vladimir Lipaev. „Se pare că lecţiile trecutului nu au fost învăţate pe deplin la Bucureşti. Totuşi, acest lucru nu surprinde prea mult, dacă citim modul în care este interpretată istoria secolului XX şi a celui de-al Doilea Război Mondial în manualele locale”, a comentat reprezentantul Moscovei la Bucureşti.

Întrebat despre ajutorul militar acordat de Bucureşti Kievului, ambasadorul subliniază că acesta este ţinut secret, dar susţine că „se observă într-adevăr oboseala societăţii faţă de povara ajutorului acordat regimului de la Kiev. Conform ultimelor sondaje de opinie publică, peste 40% din populaţie consideră că nu merită să se acorde un astfel de ajutor. În acelaşi timp, creşte numărul cetăţenilor convinşi că tocmai Rusia va câştiga conflictul din Ucraina”, asigură ambasadorul.

România stă prost economic pentru că nu cumpără din Rusia

Despre o eventuală discriminare a cetăţenilor ruşi în România, Vladimir Lipaev spune că o astfel de atitudine este considerată „un semn de bun-simţ” în Occident, iar România urmează tendinţa generală. Totuşi, spune el, „deocamdată, acest lucru se manifestă în principal la nivel cotidian în domeniul serviciilor bancare şi al afacerilor. Nimeni nu mai speră de mult la un tratament echitabil din partea autorităţilor oficiale. Dar, să fim corecţi, în ultima vreme nu am primit sesizări privind încălcări grave ale drepturilor compatrioţilor noştri, măsuri de agresiune juridică împotriva lor sau provocări intenţionate”, recunoaşte el.

Lipaev a fost întrebat şi despre situaţia economiei româneşti şi a sugerat că degradarea ei „este direct legată de politica de sancţiuni a UE”, pentru că România este nevoită să cumpere hidrocarburi la tarife mai mari decât cele oferite de Rusia, preţurile îngrăşămintelor au crescut semnificativ, iar lanţurile logistice şi comerciale de aprovizionare cu mărfuri au fost perturbate.

Lipaev se plânge şi de relaţiile cu MAE român şi spune că este tot din cauza Bruxelles-ului. „Nu există niciun exemplu care să ateste că România s-a abătut de la orientările dictate de structura de politică externă a Uniunii Europene. Diplomaţia europeană este condusă de binecunoscuta Kaya Kallas. Acest lucru explică multe, dacă nu chiar totul, când vine vorba de capacitatea părţii române de a purta un dialog profesional, măcar pe teme de lucru. Nu ne facem nicio iluzie în această privinţă. Începând cu 2022, a fost întreprinsă o serie de acţiuni menite să creeze în mod intenţionat dificultăţi pentru funcţionarea misiunii diplomatice ruse. Sub pretexte inventate, absolut absurde, au fost efectuate expulzări ale diplomaţilor noştri. Au fost introduse cote în mod evident nejustificate privind efectivul de personal, inclusiv pentru a împiedica menţinerea în stare normală de funcţionare a clădirilor diplomatice”, arată Lipaev.

De asemenea, el acuză că „se exercită presiuni asupra furnizorilor de servicii cu scopul de a-i constrânge să renunţe la cooperarea cu noi sau de a face această cooperare cât mai dezavantajoasă pentru noi. Agenţiilor de turism li se interzice vânzarea biletelor de avion către Moscova. Accesul la servicii bancare complete este limitat. Au fost introduse restricţii discriminatorii privind deplasările în interiorul zonei Schengen. Documentele de călătorie ruseşti (paşapoartele) nu sunt recunoscute dacă nu conţin un suport electronic de date biometrice. Eliberarea vizelor este întârziată sau anulată în mod regulat, ceea ce nu permite efectuarea rotaţiei planificate a personalului. Suntem nevoiţi să facem faţă unei discriminări protocolare totale. Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură a fost nevoit să-şi înceteze activitatea, iar şcoala de la ambasadă a fost închisă”, se plânge ambasadorul rus.

El mai spune că „dispoziţiile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 sunt interpretate foarte liber, chiar arbitrar”, iar partea română „reacţionează foarte nervos la orice acţiune de răspuns din partea noastră, uitând că nimeni nu a abrogat principiul reciprocităţii în diplomaţie”, conchide ambasadorul Vladimir Lipaev.

Mînzatu: În aproape toate statele UE se văd rezultate tot mai slabe ale elevilor la testele PISA

Nivelul rezultatelor la testele PISA este din ce în ce mai slab la nivel european, prin comparaţie cu rezultatele obţinute de copiii de 15 ani din SUA sau din state asiatice, spune comisarul european Roxana Mînzatu. Vicepreşedinta Comisiei Europene a explicat că în mod deosebit matematica şi aşa numita „competenţă pentru cetăţenie” care vizează gândirea critică, capacitatea de a face faţă dezinformării sunt cele două elemente din setul de competenţe de bază unde statele europene trebuie să investească cu prioritate.

„În toată Uniunea Europeană aproape, aproape în toate statele membre se văd rezultate tot mai slabe ale elevilor testaţi în jur de 15 ani pe PISA comparativ cu competitorii noştri şi cu copiii din ţări asiatice, din SUA. Încerc să creez o mobilizare politică, şi asta înseamnă o dorinţă şi o angajare a miniştrilor Educaţiei alături de Comisia Europeană şi de Parlamentul European în jurul acestei idei că trebuie să investim cu priortate în competenţele de bază: matematică, citit, scris, ştiinţe, digital, competenţe pentru cetăţenie şi că trebuie să investim în profesorii care predau aceste competenţe de bază”, a declarat Roxana Mînzatu într-un interviu difuzat sâmbătă seară de Euronews România. Comisarul european pentru drepturi sociale şi competenţe anunţă că pregăteşte un pachet prin care, la nivel european, ar urma să se acorde ajutoare şcolilor, acolo unde problema privind competenţele este una sistemică. ”Am lansat câteva instrumente suplimentare, dincolo de fondurile pe care le oferim deja, undeva în noiembrie voi prezenta un pachet european pe educaţie care în componenţă o schemă de sprijin a şcolilor pentru aceste competenţe de bază. Ce ar însemna asta? Ajutor financiar, dar şi un concept de sprijin ca şcolile în care există rezultate foarte slabe sistemice (…) să poată să primească sprijin care să ajute profesorii, să ofere ajutor suplimentar copiilor. Este în lucur acest concept, dar el va fi parte din pachetul pentru educaţie. Îl vom discuta cu statele membre, pentru că nu putem să forţăm pe nimeni să implementeze, dar cu toţii ne confruntăm cu aceleaşi probleme”, a adăugat Mînzatu.

Ea spune că în mod deosebit matematica şi aşa numita „competenţă pentru cetăţenie” care vizează gândirea critică, capacitatea de a face faţă dezinformării sunt cele două elemente din setul de competenţe de bază unde trebuie „investit şi prioritizat foarte, foarte mult”.

Eurodeputat, fost membru AUR: George Simion este ostaticul lui Maricel Păcuraru, Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu

n „În momentul în care am auzit cele mai importante persoane din partidul AUR declarând că comunismul nu a fost atât de rău, pentru mine a fost încălcarea unei linii roşii”, spune un membru fondator al partidului

Europarlamentarul Şerban Dimitrie Sturdza, membru fondator AUR, plecat între timp din partid, susţine că George Simion este ţinut ”ostatic” de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, Dan Dungaciu, noul prim-vicepreşedinte AUR, şi Petrişor Peiu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al partidului.

Eurodeputatul, ales pe listele AUR la alegerile din 2024, dar plecat între timp din partid, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce viitor politic îi prevede lui George Simion. ”În ciuda sondajelor care tot apar şi care îl dau bucurându-se de o foarte mare respectabilitate, eu cred că George Simion deja este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane făcând parte din acelaşi sistem. Respectiv a lui Maricel Păcuraru (patronul Realitatea TV – n.r.), a lui Dan Dungaciu şi chiar şi a lui Petrişor Peiu. Dan Dungaciu practic înlocuindu-l pe Marius Lulea, prim-vicepreşedinte al partidului, iar Petrişor Peiu ocupând poziţia pe care a deţinut-o domnul Târziu în ultima perioadă în partidul AUR, respectiv preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere. Ştiţi probabil mai bine decât mine faptul că partidul AUR are nişte datorii groaznice, uriaşe faţă de Realitatea TV, respectiv Maricel Păcuraru, şi se văd lucrurile. Te uiţi la Constanţa, a fost înlocuit Mohamed Murad cu Alexandra Păcuraru (fiica patronului Realitatea TV – n.r.). N-aş vrea să dezvolt prea mult, dar lucrurile sunt clare. Cum spuneam mai devreme, există persoane izolate în AUR, care trăiesc un pic ceea ce am trăit şi noi până la plecarea noastră şi crearea partidului Acţiunea Conservatoare”, a spus Şerban Sturdza.

În urmă cu o lună, Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru, fiica patronului postului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, a fost desemnată vicepreşedinte al AUR pe zona Dobrogea. ”Doamna Alexandra Păcuraru a intrat în echipa noastră. Ea de mult colaborează cu noi. Este vicepreşedintele pe Dobrogea şi încercăm să venim cu o abordare şi mai vizibilă”, a declarat deputatul AUR Mohammad Murad.

„Am creat un partid de dreapta. Şi a fost transformat într-un partid nostalgic comunist”

Eurodeputatul mai susţine că formaţiunea condusă de George Simion s-a transformat într-un partid ”pur şi simplu nostalgic-comunist”. ”Pentru că noi am visat şi am creat un partid conservator, de dreapta, şi acest partid a fost transformat sau deviat către un partid pur şi simplu nostalgic-comunist. Adică, din momentul în care sistemul, prin partidul AUR, prin George Simion a început să-l izoleze din ce în ce mai mult pe bunul meu prieten şi frate de credinţă Claudiu Târziu, lucrurile s-au agravat şi practic noi eram în partidul AUR nişte persoane izolate. Mai sunt şi astăzi câteva persoane complet izolate, care trăiesc, din păcate, ceea ce am trăit şi noi. Din decenţă, din dreptate, l-aş fi urmat oricum pe Claudiu Târziu. Însă în momentul în care am auzit cele mai importante persoane din partidul AUR declarând că comunismul nu a fost atât de rău, pentru mine a fost încălcarea unei linii roşii. Şi am şi eu dreptul să am o linie roşie. Le spun uneori cetăţenilor, le transmit prin reţelele de socializare că nu le doresc să trăiască nici măcar o zi în comunism. Dacă ar putea să facă ceva cu timpul şi să trăiască un experiment de o zi în comunism, nu le doresc nici măcar aşa ceva. Şi nu am duşmani, ca să spun că nici măcar duşmanilor, dar nu doresc absolut nimănui acest lucru”, a spus Şerban Sturdza.

Şerban Dimitrie Sturdza a fost unul dintre fondatorii AUR, alături de Claudiu Târziu şi de George Simion. La început, Claudiu Târziu şi George Simion au împărţit funcţie de preşedinte AUR. Ulterior, Simion a fost ales lider cu puteri depline, iar Claudiu Târziu preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a doua funcţie în ierarhia partidului. Târziu a fost unul dintre liderii AUR care au criticat candidatura lui George Simion la alegerile prezidenţiale din decembrie 2024, anulate după primul tur. Simion se clasase pe locul patru, după Călin Georgescu, Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu. În ciuda eşecului, George Simion a candidat din nou la alegerile prezidenţiale reluate în mai 2025, unde a ajuns în finala prezidenţială, fiind învins de Nicuşor Dan. Înainte de startul campaniei electorale, în aprilie 2025, Claudiu Târziu a demisionat din AUR, după ce conducerea partidului, controlată de George Simion, l-a suspendat din funcţia de preşedinte al CNC. Ulterior, Claudiu Târziu a lansat Acţiunea Conservatoare alături de Şerban Dimitrie Sturdza.

Piesa României la Eurovision, criticată pentru că „prezintă într-o lumină favorabilă” strangularea sexuală

Piesa României la Eurovision, „Choke Me”, a fost etichetată drept „periculoasă” şi „iresponsabilă” pentru că pare să prezinte într-o lumină favorabilă strangularea sexuală, o practică nesigură ce poate duce la leziuni cerebrale şi la deces, relatează The Guardian.

Activiştii împotriva violenţei sexuale au afirmat că piesa, în care cuvintele „choke me” (strangulează-mă) sunt repetate de 30 de ori pe parcursul celor trei minute, „se joacă cu vieţile tinerelor femei”. Piesa, interpretată de o câştigătoare a „Vocii României”, Alexandra Căpitănescu, conţine, de asemenea, versurile „Mă sufoc”, „Vreau să mă sugrumi” şi „Fă-mi plămânii să explodeze”.

Clare McGlynn, profesoară de drept la Universitatea Durham şi autoarea cărţii Exposed: The Rise of Extreme Porn and How We Fight Back (Dezvăluiri: Ascensiunea pornografiei extreme şi cum ripostăm – n.r.) a declarat că mesajul sexualizat repetat „strânge-mă de gât” „demonstrează o indiferenţă alarmantă faţă de sănătatea şi binele tinerelor femei”. „Piesa – şi alegerea ei de către România/Eurovision, precum şi promovarea de către aceste organizaţii – reprezintă o normalizare nesăbuită a unei practici periculoase”, a spus ea. „Se joacă cu vieţile tinerelor femei. Dovezile medicale emergente arată că strangularea sexuală frecventă provoacă leziuni cerebrale tinerelor femei”, avertizează profesoara.

O reacţie negativă împotriva piesei s-a răspândit online, mulţi fani ai Eurovisionului cerând descalificarea piesei sau modificarea versurilor.

The Guardian scrie că BBC nu a depus o plângere cu privire la piesa românească din acest an, iar videoclipul melodiei poate fi vizionat pe site-ul web EBU. Atât BBC, cât şi EBU au fost contactate pentru a oferi un comentariu.

Apărând piesa, Alexandra Căpitănescu a spus că metafora din spatele imaginilor sugestive se referă la sentimentul de a fi copleşit de emoţii puternice şi de a fi sufocat de îndoiala de sine. YouTuber-ul norvegian care comentează Eurovision, ESC Norway, psiholog de profesie, a spus că piesa României foloseşte această practică, care este interzisă în pornografie în Marea Britanie, pentru a „crea controverse”. Ea a comentat: „Ei ştiu ce fac şi folosesc un subiect care este acum popular şi normalizat prin cultura pornografică, ceea ce este cu adevărat periculos. Ei ştiu că aceasta este o tendinţă şi este extrem de înfricoşător ceea ce se întâmplă”.

Ciprian Ciucu: La primărie, dacă nu eşti ticălos şi nu furi, nu te îmbogăţeşti

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat sâmbătă, că atunci când era primar de sector a fost foarte bine primit, pe oriunde a mers, dar ca primar general, a fost înjurat. El a mai spus că salariul pe care îl are, în acest moment, la Primăria Generală, este de 19.000 de lei, undeva mai puţin de 4.000 de euro, dar cu un buget de 5 miliarde de lei, foarte mulţi angajaţi, foarte multe instituţii în subordine, bugete mari.

”Ca primar de sector, am fost foarte bine primit, pe oriunde am mers. Favorabilitatea era foarte, foarte mare. Ca primar general, cineva m-a înjurat, în urmă cu vreo două săptămâni, şi eram uimit, de ce mă înjură. În fine, am zis ok, am întors capul, am mers mai departe. Dar e ceva nou pentru mine, pentru că măcar ştiam de ce mă înjură. Hoţilor şi aşa mai departe. Bine, dar n-am furat şi am eliminat corupţia pe unde am fost”, a declarat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, la Digi24. El a arătat că ”unii oameni sunt înrăiţi, pur şi simplu, şi nu sunt dispuşi să asculte argumente”. ”Până acum, oamenii îmi spun ce nevoi au şi ce aşteptări au de la mine. Când mergeam în sector, mă luau la scala blocului să-mi arate ce problemă au. Acum îmi arată diferite lucruri prin oraş”, a spus el.

Ciucu a mai spus, întrebat dacă câştigă bine, ca primar general, că salariul lui, în acest moment, este de 19.000 de lei. Asta înseamnă undeva mai puţin de 4.000 de euro. Cu un buget de, să zic, 5 miliarde de lei, foarte mulţi angajaţi, foarte multe instituţii în subordine, bugete mari”, a mai afirmat el. Întrebat dacă a sărăcit la primărie, Ciucu a răspuns: ”La primărie, dacă nu eşti ticălos şi nu furi, nu te îmbogăţeşti, ca să fie foarte, foarte clar”.

Gorj: Bărbat reţinut după ce a incendiat casa vecinului său

Un bărbat din judeţul Gorj a fost reţinut sub acuzaţia de distrugere, fiind suspectat că a incendiat casa vecinului său. El a pus la streaşina unei magazii lipite de locuinţă un pantof în flăcări, incendiul extinzându-se şi la casă. Primele date arată că cei doi vecini nu avuseseră conflicte.

Incendiul, care s-a produs în localitatea Cloşani din judeţul Gorj, a fost anunţat sâmbătă, 14 martie 2026, în jurul orei 10:00. Alături de pompierii care au stins flăcările, la faţa locului s-a deplasat şi o echipă de poliţişti, care au demarat investigaţii cu privire la cauza incendiului.

”În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, aceştia au procedat la identificarea unui bărbat, de 60 de ani, din Cloşani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de distrugere. Din primele verificări, a reieşit faptul că bărbatul ar fi aprins cu o brichetă un articol de încălţăminte, pe care l-ar fi aşezat la streaşina magaziei lipite de locuinţă, de unde incendiul s-a propagat la tot imobilul”, informează oficialii Inspectoratului de Poliţie Gorj. Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul suspectat că a provocat incendiul este vecinul proprietarului casei incendiate. Nu se cunoaşte motivul gestului, primele date din anchetă indicând că presupusul piroman şi proprietarul păgubit nu au avut, în trecut, conflicte.

Bărbatul de 60 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj.

Dolj: Adolescent de 17 ani, în arest, după ce şi-a bătut fosta prietenă, pe stradă

Un adolescent de 17 ani din judeţul Dolj a ajuns în arest, pentru 24 de ore, fiind reţinut pe bază de ordonanţă după ce şi-a atacat fosta prietenă o, tânără de vârsta lui. Agresiunea a avut loc pe stradă, din cauza geloziei băiatului.

Agresiunea a avut loc în dimineaţa zilei de 13 martie, pe strada Henri Coandă, din Craiova, poliţiştii intervenind după ce o femeie, martoră la incident, a sunat la 112 şi a anunţat că o tânără este agresată fizic de un băiat. Poliţiştii care au intervenit de urgenţă la faţa locului au constatat că agresorul este un băiat de 17 ani din comuna Şimnicu de Sus, iar victima, o tânără de aceeaşi vârstă, este fosta prietenă a băiatului.

Dus la audieri, tânărul a spus că bătut-o pe fată din cauza geloziei. El şi-a petrecut noaptea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Sursa: https://ziaruldevrancea.ro/actualitatea/national/mozaic-stiri-nationale-ambasadorul-rusiei-la-bucuresti-romania-nu-isi-poate-permite-unirea-cu-moldova

Ultimă oră

Același autor