Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și desfășurat, luni, în intervalul orar 11.00 – 15.00, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și a vizibilității elementului polițienesc, pe D.N.6, în județul Teleorman.
Acțiunea a fost derulată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române și a avut loc pe D.N. 6, fiind desfășurată în sistem “RELEU” în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin și Timiș.
Scopul activității a fost reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute nouă permise de conducere.
De asemenea, au fost scoase din trafic șapte autoturisme, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, au fost efectuate 51 de testări privind consumul de băuturi alcoolice și o testare privind consumul de substanțe interzise.