Primarii PSD ar vrea ieșirea de la guvernare. Ies?

Edilii social democrați din Oltenia ar vrea ieșirea de la guvernare. Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu filialele partidului din Regiunea Sud-Vest și a afirmat că social-democrații nu pot susține „o falsă stabilitate” care nu aduce prosperitate românilor.

„Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia pâinea de pe masa românilor! Aceasta este concluzia primei întâlniri regionale cu filialele PSD din Regiunea Sud-Vest, unde toți colegii mei au fost de acord că nu putem sta la nesfârșit de dragul unei false stabilități care nu aduce prosperitate. Nu vom fi complici la o guvernare care ia decizii unilaterale și ignoră soarta românilor!”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Liderul PSD a precizat că a discutat cu primari, șefi de Consilii Județene și consilieri locali din Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj, care i-au transmis nemulțumirile oamenilor din comunități.

Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/primarii-psd-ar-vrea-iesirea-de-la-guvernare-ies_192035.html

Ultimă oră

Același autor