Remiză între SCM și Universitatea Craiova, în derby-ul pentru promovare –

Play-off-ul Seriei 3 a Ligii a III-a a început, pentru SCM Rm. Vâlcea, cu un derby. Trupa din Zăvoi a întâlnit Universitatea II Craiova, pe stadionul din Caracal. Ploaia torențială de dinainte de joc a făcut ca terenul să fie unul greu pentru ambele echipe. Din fericire, echipa pregătită de Constantin Schumacher a făcut față obstacolelor apărute și a plecat din această deplasare cu un punct. Partida s-a terminat la scorul de 2-2. Echipa din Zăvoi a deschis scorul în minutul 30, după un corner contestat de gazde. Zaharia l-a executat. A trimis mingea în careu. Specialistul fazelor fixe, căpitanul Alex Dandea, a trimis balonul cu capul la poartă, iar fundașii adverși nu s-au putut opune și l-au respins dincolo de linia porții: 0-1. Acesta a fost și scorul pauzei.

Trupa din Bănie a egalat în minutul 60, prin Vasile Constantin. Imediat, în minutul 63, gazdele au trecut la conducere. Nou-intratul Dan Spătaru a adus ”satelitul” la timonă după un șut cu efect de la vreo 20 de metri (2-1). În minutul 74, SCM Rm. Vâlcea a marcat pentru 2-2 prin Dănilă, din foarfecă. Echipa vâlceană și cea craioveană rămân la egalitate de puncte după această rundă. Au 15. A treia clasată este Jiul Petroșani, cu 11 puncte. Prima etapă din play-off a fost favorabilă echipelor din Seria 6. Minerul Lupeni a câștigat cu 1-0 la Tr. Măgurele, Vulturii Fărcășești s-a impus în deplasare, cu Academica Balș, cu scorul de 4-2, iar Jiul Petroșani a câștigat cu 1-0 la Clinceni. În runda următoare, din Vinerea Mare (10 aprilie), de la ora 17.00, SCM Rm. Vâlcea va da piept, la poalele Capelei, cu Cetatea Tr. Măgurele. Craiova II are meci la Petroșani.

Universitatea Craiova II: Preda – Ristoiu, Fălcuşan, Yabre, Mandagiu, Şerban, Sala, Danciu, Constantin, Chifa, Barbu. Au mai intrat: Spătaru, Muntean, Gomes, Neacşu.

SCM Rm. Vâlcea: Grigorie – Croitoru, Dandea, Sălcianu, Mitulețu, Achim, Dănilă, Pîrvu, Ivan, Zaharia, Rusu. Au mai jucat: Oprescu, Florescu, Georgescu și Lemac. De la Vâlcea au absentat Preda și Doman.

Sursa: https://arenavalceana.ro/remiza-intre-scm-si-universitatea-craiova-in-derby-ul-pentru-promovare/

Ultimă oră

Același autor