Un doljean de 58 de ani, din comuna Cerăt, a fost reținut, sâmbătă, după ce a înjunghiat un alt bărbat, în vârstă de 46 de ani, pe fondul unui conflict spontan.
Potrivit Poliției Dolj, un bărbat de 58 de ani, din comuna Cerăt, a fost reținut, vineri, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violenţe
Acuzațiile vin după ce, vineri, la ora 01.20, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, de 46 de ani, din Cerăt, cu privire la faptul că a fost agresat fizic.
Din primele cercetări, se pare că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul individului de 58 de ani, din Cerăt, în urma unui conflict spontan, a fost lovit în zona gâtului cu un obiect tăietor-înţepător, de către acesta.
Ulterior, victima s-a deplasat singur la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, bărbatul de 58 de ani fiind condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, apoi l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
El va fi prezentat sâmbătă Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/retinut-injunghiat-barbat-dolj-984204.html