Într-un peisaj în care timpul nu mai are răbdare, iar zidurile vechi se sting încet, fără martori, Dragoș Andreescu a ales să privească dincolo de ruină. Pentru el, clădirile nu sunt simple structuri abandonate, ci fragmente vii ale memoriei colective, suspendate între uitare și salvare. „Acolo unde unii văd cărămizi, eu văd istorie.” – nu este doar un motto, ci o lentilă prin care reconfigurează realitatea, transformând fiecare ușă scorojită și fiecare fațadă fisurată într-o poveste care merită spusă.
Deși format ca graphic designer, traseul său a devenit, în timp, unul al explorării și al recuperării simbolice. Sub numele de „Monumentalistul”, el cartografiază un teritoriu invizibil pentru mulți: cel al patrimoniului uitat. Dragoș străbate Oltenia cu răbdarea unui arhivar al emoțiilor, descoperind conace părăsite, case care mai respiră doar prin detalii și monumente care își pierd încet identitatea. Fiecare fotografie pe care o surprinde devine o formă de rezistență împotriva dispariției.
Demersul său nu este doar unul documentar, ci aproape poetic: o încercare de a reconstrui punți între trecut și prezent și între indiferență și conștientizare. Astfel că, prin tururile și proiectele sale, reușește să aducă oamenii mai aproape de aceste spații fragile, invitându-i nu doar să privească, ci și să înțeleagă.
Într-un interviu în exclusivitate, îl cunoaștem mai îndeaproape pe Dragoș Andreescu, “arhitect al timpului”, care ridică idei și forme la stadiul de veșnicie.
1. Fiecare călătorie are un început, chiar și cea care transformă ruinele în povești. Cum a început pasiunea ta pentru clădirile uitate, și ce te-a atras prima dată către ele?
Pasiunea pentru istorie mi-a fost cultivată de mic, în familie, în urma discuțiilor cu tatăl meu. Primul contact cu clădirile-monument a fost în cadrul facultății, unde am avut un proiect de fotografiere și inventariere a unor clădiri istorice.
2. Patrimoniul uitat pe care îl explorezi este o mărturie a timpului care trece și lasă urme adânci. Ce te motivează să te întorci în acele locuri pe care alții le consideră pierdute?
Cel mai bine se poate raspunde la această întrebare prin motto-ul proiectului: – “Unii văd cărămizi, iar noi vedem istorie”. Pe lângă faptul că aceste clădiri trebuiesc inventariate anual, ele trebuiesc și promovate. De-a lungul timpului, se pot vedea diferențe în bine sau în rău.
3. Casele și conacele pe care le vizitezi păstrează amintiri care nu se mai aud în altă parte. Care este cea mai impresionantă poveste pe care ai descoperit-o în explorările tale?
O poveste interesantă este drama foștilor propietari care au scăpat de închisorile comuniste, dar au trebuit să împartă casa cu încă alte zece familii. Am un prieten care chiar a trăit o astfel de dramă. El s-a născut în casa familiei în care mai locuiau încă cinci. Ei aveau dreptul la doar o singură cameră din casă, iar ziua de făcut baie era doar joia. După revoluție a retrocedat casa familiei și în prezent, încă se mai chinuie sa îndrepte distrugerile cauzate de chiriași.
4. Oltenia este plină de clădiri care ascund povești uitate și detalii fascinante. Dacă ar fi să alcătuiești un “Top 5” al celor mai interesante clădiri abandonate pe care le-ai descoperit, care ar fi acestea și ce le face cu adevărat speciale?
Nr. 1: Palatul Gh. Pleșia de la Obârșia de Câmp: – pentru frumusețea și dimensiunea lui. În interior există cea mai mare scară din lemn sculptat din Oltenia.Nr. 2: Fosta Regie de Apă de la Făcăi, construită în anul 1909. Este un exemplu super al ingineriei românești.Nr. 3: Conacul Coțofenilor – din Coțofenii Din Față: – este unul dintre ele mai vechi conace din Oltenia, și o superbă locație de film.Nr. 4: Conacul Poenaru de la Valea lui Pătru – este o frumusețe de conac prin mărimea si amplasarea lui.Nr. 5: Conacele Băicoianu de la Salcia (acum deja ruine). Am observat aceste conace cum sunt furate si prăduite. Practic, am trăit și documentat distrugerea lor.
5. Numele de “Monumentalist” evocă o viziune care depășește simpla fotografie sau documentare. Ce înseamnă acest nume pentru tine și ce valori sau atribute asociezi cu el?
Numele de “Monumentalist” înseamnă o renaștere și o continuitate. Dupa 15 ani de documentare și promovare a patrimoniului în regiunea Olteniei, numele a ajuns sa fie asociat cu o luptă pentru a salva patrimoniul.
6. Poate că drumul tău printre clădirile uitate nu a fost de la bun început lipsit de obstacole și neînțelegeri. Au fost momente când ai simțit că oamenii nu înțeleg pe deplin ceea ce faci?
În primă fază, a fost greu să îi fac pe oameni, pe proprietari, să înțeleagă că eu vreau doar binele și că îmi doresc ca noi să ne mândrim cu aceste construcții. Am încercat să schimb o mentalitate și să o aduc către normalitatea de acum. La început, oamenii mă alergau cu toporul pe stradă, iar acum mă invită la ei în casă. Eu consider că este o evoluție extraordinară pentru noi, ca și neam.
7. Dacă tot am vorbit despre percepția celor din jur în ceea ce privește pasiunea ta, trebuie precizat și faptul că foarte multe dintre clădirile pe care le explorezi, trec aproape neobservate de trecători. Ce le transmiți oamenilor care vor să învețe să vadă frumusețea ascunsă a acestor locuri?
Oamenilor care vor să învețe acest lucru, le transmit să viseze și să își imagineze tot ceea ce există “dincolo de fațade”. Există o lume care merită explorată, exploatată și promovată.
8. De-a lungul anilor, tururile ghidate și proiectele tale au creat o comunitate de oameni care ți s-au alăturat și au ales să devină, la rândul lor, martori ai trecutului. Care este reacția vizitatorilor când descoperă și află povestea reală a unui loc uitat?
Eu nu le numesc tururi, pentru că rar fac tururi ghidate. De fapt, eu împreună cu grupul meu, încercăm să deschidem și să explorăm cât mai multe case care de obicei, sunt închise pentru public. Suntem o comunitate de oameni care au ca și punct comun istoria, arta si explorarea arhitecturii vechi.
9. Proiectul tău a adus la viață multe clădiri uitate și poveștile lor. Unde te vezi peste zece ani cu “Monumentalistul” și ce ți-ai dori să fi realizat până atunci?
Proiectul “Monumentalist” este doar o pasiune, dar pe termen lung încerc să dezvolt o comunitate de oameni la fel de pasionați, care să continue aceastămuncă. Aștept noua generație!
10. La final, fiecare interviu lasă loc pentru detalii care poate încă nu au fost spuse. Există o anumită întrebare pe care ți-ai fi dorit să o primești și care nu se regăsește? Dacă da, care ar fi aceea?
Da, întrebarea ar fi următoarea: – “Crezi că aș avea loc la Institutul Național al Patrimoniului?”