Nimeni nu ştie, cum va proceda Donald Trump de la o zi la alta şi cu atât mai puţin nici el însuşi. Asta ar fi impresia generală şi s-ar putea să fie greşită. Deşi se pare, că se va retrage din Iran, în câteva zile, declarând că „incursiunea” a fost o mare victorie şi va schimba subiectul. Cu ceva, probabil, despre Cuba. Pe TruthSocial, Donald Trump ar fi anunţat că a purtat discuţii cu oficiali iranieni, în ultimele două zile şi ar fi ordonat armatei americane să suspende decizia de a ataca infrastructura energetică iraniană pentru următoarele 5 zile. Conform surselor Axios, Qatarul şi Egiptul ar fi fost iniţiatoarele negocierilor de pace, dintre Teheran şi Washington. Între timp 22 de ţări, majoritatea europene, s-au alăturat iniţiativei Emiratelor Arabe Unite de a elibera strâmtoarea Hormuz. Presa internaţională discută, evident, despre expirarea iminentă a ultimatumului preşedintelui american, adresat Iranului. După cum se ştie, ameninţase că va ataca centralele electrice iraniene, dacă strâmtoarea Hormuz nu este deschisă transportului maritim, în 48 de ore. Preşedintele a tras o linie roşie clară, chiar dacă Iranul nu va da semnale că va înceta să atace navele care tranzitează strâmtoarea Hormuz. Analiştii militari fac următoarea observaţie: Iranul a trecut în războiul pe care îl duce, de la o doctrină defensivă, la o presiune ofensivă bazată pe noi tehnologii şi utilizarea unor sisteme avansate, cu contribuţia oamenilor de ştiinţă iranieni. Din punct de vedere politic, preşedintele Massoud Pezashkian a răspuns dur ameninţărilor americane, respingând ultimatumul Washingtonului privind strâmtoarea Hormuz. Mai mult, Iranul a precizat că orice atac asupra infrastructurii sale energetice va provoca un răspuns regional ireversibil. Controlul strâmtorii Hormuz apare ca o problemă crucială în conflict. Blocada impusă de Iran petrolierelor conectate la SUA şi aliaţii săi a provocat deja o creştere a preţurilor la energie, dar şi tensiuni severe pe pieţele globale. Washingtonul ia în considerare escorte navale şi o coaliţie internaţională, dar acest lucru s-ar materializa greu. Dictează acum Iranul ritmul conflictului? Greu de dat un răspuns. Pe câmpul de luptă faptele atestă că reţeaua iraniană este conectată la sistemul de sateliţi BeiDou, ceea ce explică capacitatea Iranului de a ataca, şi încă cu destulă precizie ţintele propuse. Ca parte a Parteneriatului strategic cuprinzător, care durează de 25 de ani, China ar fi furnizat Iranului radare cu rază lungă de acţiune integrate în sistemul de sateliţi. Mişcarea cheie este aceea ca Iranul să permită tranzitul doar al petrolierelor a căror marfă este decontată în petroyuani. Adică fără petrodolari. Războiul din Iran are aşadar, o nouă dimensiune, destul de dezagreabilă pentru americani. Sunt multe chestiuni de luat în calcul. De pildă, chiar pe fondul unei „răceli” a relaţiilor preşedintelui american, cu unii lideri europeni, printre care şi premierul britanic Keir Starmer, la 20 martie a.c. autorităţile britanice au anunţat că forţele americane pot folosi bazele lor militare, pentru a ataca forţele iraniene. Ca răspuns Teheranul a calificat acest acord drept „participare la agresiune” şi a promis atacuri de represalii împotriva bazelor şi instalaţiilor britanice aflate în discuţie. Cum Ciprul găzduieşte două baze ale forţelor aeriene regale –Akrotiri şi Dhekelia (256 km pătraţi)- care sunt teritorii suverane britanice, orice atac asupra Ciprului a declarat Emmanuel Macron nu înseamnă altceva decât un atac asupra Europei. Altă complicaţie. China, Rusia şi Iranul, în calitate de membri BRICS se află în avangarda promovării privind sistemele de plată alternative. Aşadar în joc intră controlul sistemului financiar global (ocolirea petrodolarului). Beijingul modelează tabla de şah de ani de zile cu infinită răbdare.
Sursa: https://cvlpress.ro/23.03.2026/si-daca-jocul-iranului-nu-este-doar-militar/