Până la un punct, până nu demult, lucrurile erau clare: o bună politică externă se baza pe o bună politică internă. Cum politica internă e îndoielnică, din vari motive, nu în premieră, politica externă nu poate fi nici ea una falnică, de real succes, când prin forţa întâmplărilor mai e şi încredinţată, cui bine se ştie. Îţi trebuie, nu-i aşa, actori potriviţi, de ceva anvergură, pentru o inspirată şi eficientă politică externă. O şedinţă CSAT, convocată de preşedintele Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, a avut inclusă pe ordinea de zi şi analiza dizlocării temporare, pe teritoriul României, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, de avioane în perspectiva operaţiunilor din Orientul Mijlociu. Mai exact contra Iranului. S-a convenit, cum era de aşteptat, că Statele Unite pot aduce echipamente militare non-cinetice (500 de militari pentru 90 de zile) la Mihail Kogălniceanu. Şi-a dat cu părerea şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care a comentat pe Facebook, destul de inabil, dorinţa SUA de a avea acces la baza militară menţionată, amintind totodată şi de faptul că, anul trecut, americanii au decis retragerea a jumătate din efectivele militare „umilind pur şi simplu România ”. Dreptul fostului preşedinte de a comenta solicitarea părţii americane, după ce a definit la un moment dat, pe vremea când era în mandat, priorităţile diplomaţiei României, este unul firesc. La vremea respectivă, dorea o axă cu Londra şi Washingtonul, cu „marele licurici”, voia să facă ordine în Transnistria, să micşoreze influenţa rusească la Marea Neagră, dar nu a reuşit mai nimic, în afara unei nesfârşite serii de atitudini şi declaraţii belicoase, de au îngheţat şi relaţiile rezonabile, chiar trainice, pe care le mai aveam, de pildă… cu Parisul, după ce i-a insultat pe francezi spunând, de pildă, că demnitarii lor vin aici „să-şi ia tainul”. Acest pamfletar hâtru şi benedictin, care „din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-a ambiţii, fără margini, noi”, a vorbit mult despre afirmarea noastră „cu aroganţă” pe plan internaţional. Fostul preşedinte al României, timp de 10 ani, îl etichetează acum pe pagina sa de Facebook, pe vicepreşedintele SUA „trompeta Vance”, iar pe preşedintele Donald Trump drept „afaceristul”, care trebuie să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni cu Orientul Mijlociu „costă”. Exprimarea sa abrazivă uimeşte literalmente. Este una de-a dreptul insolentă. Nepermisă unui fost şef de stat care îşi respectă statutul. Sigur, s-a spus, la vremea respectivă, Traian Băsescu n-a fost un preşedinte de politică externă, ci unul de politică internă, dar ceea ce face acum este absolut jenant. Năduful său viclean, trivialul ambalaj aforistic, în care ne-a oferit gândirea sa despre politica externă, e cât se poate de grăitoare în planul moştenirii. Traversăm o perioadă încărcată de incertitudini. Când toate privirile sunt aţintite asupra Iranului, în timp ce Ucraina (tot e anunţată mâine vizita lui Zelenski la Bucureşti) dispare din fundal. Eforturile diplomatice, de a pune capăt războiului din Europa de Est, stagnează, iar Rusia –dintre toate ţările- ar putea beneficia în cele din urmă, de noua situaţie geo-politică. Donbasul şi situaţia din Kiev au fost trecute în plan secund, în mass-media şi următoarea rundă preconizată de discuţii „trilaterale” a fost amânată cu preaviz scurt. Cât priveşte perenitatea duplicităţii pe toate planurile, a lui Traian Băsescu, nevoie de noi dovezi nu mai era. Şi a avut susţinere suficientă la ambasada SUA de la Bucureşti, timp de 10 ani, iar când trebuia să „zboare” din funcţie, în urma unui referendum de demitere, s-a întâmplat ceea ce bine se ştie.
Sursa: https://cvlpress.ro/11.03.2026/traian-basescu-si-perenitatea-duplicitatii/