Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat, joi, că polițiștii au fost sesizați, în noaptea de marți spre miercuri, că pe strada Eliza Opran, din Craiova, are loc un conflict între mai multe persoane.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat și o femeie de 34 de ani, ambii din municipiul Craiova, ar fi fost agresați fizic de către vecinul acestora, un tânăr de 30 de ani, din municipiul Craiova. În urma evenimentului, femeia de 34 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital”, au afirmat polițiștii.
Bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.