22.3 C
Județul Dolj
29 aprilie, 2024

Război în instanță pentru fabrica Popeci Utilaj Greu din Craiova. Omul de afaceri Gruia Stoica, blocat de ruși!

Publicat: 11/04/2024, 15:15

Gruia Stoica, omul de afaceri care deține Grampet Grup, se află la doar un pas de încheierea unei tranzacții-surpriză, respectiv achiziționarea Popeci Utilaj Greu, fabrică deținută de Constantin Popeci. Numai că scenariul s-a complicat, gradual, după ce în ecuație au intervenit rușii de la Transmashholding, iar Popeci ar fi mărit miza.

Acum, întreg mediul de afaceri românesc este atent la un proces de ultimă oră, la Tribunalul Dolj, și plasează sub lumina reflectoarelor un conflict declarat între două nume importante din industria logistică și cea a utilajelor grele, iar Gândul prezintă informații de ultimă oră, în exclusivitate.

GP Logistics, o companie recunoscută pentru eficiența să logistică, se află în dispută cu Popeci Utilaj Greu, un jucător major în domeniul echipamentelor de construcții și utilajelor grele.

Grampet Group este prima companie multinațională cu capital românesc. A fost înființată în anul 1999 și a devenit cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa de Sud-Est.

intenționează să achizționeze Popeci Utilaj Greu, însă a apărut un blocaj de moment.

Totuși, între compania Grampet Logistics și proprietarul fabricii Popeci Utilaj Greu, Constantin Popeci, ar fi existat, spun sursele Gândul , un angajament scris pentru preluarea integrală a pachetului de acțiuni, iar acest angajament a fost înscris la Registrul Comerțului.

Grupul Grampet are în portofoliu companii prin care oferă soluții și servicii integrate: transport, servicii logistice, producție de locomotive, vagoane și alte elemente de material rulant, soluții de modernizare pentru materialul rulant și servicii de leasing.

În acest moment, vânzarea este blocată. Rușii au plusat!

Potrivit surselor Gândul , apropiate acestei tranzacții, tranzacția este blocată, în acest moment, din cauza apariției – pe ultima sută de metri – a unor competitori deciși să mute piesele în așa fel încât să preia avantajul. Este vorba despre investitori din Rusia și Moldova care au lucrat în conducerea companiei-mamut Transmasholding din… Rusia.

Transmashholding este cel mai mare producător de locomotive și echipamente feroviare din Rusia.

Numai că la Tribunalul Dolj a fost deschis dosarul nr. 2799/63/2024, prin care Grampet Logistics solicită îndeplinirea respectivei promisiuni promisiunii de vânzare-cumpărare.

Conform surselor citate, conflictul își are rădăcinile chiar în acel angajament scris între cele două companii, referitor la preluarea unui pachet semnificativ de acțiuni deținut de Constantin Popeci.

„ Inițiativa, care promitea să aducă o nouă dinamică pe piață, s-a împotmolit atunci când Popeci a solicitat o sumă suplimentară față de cea inițial stabilită, ducând la escaladarea tensiunilor între părți .

Detaliile afacerii iau o turnură și mai dramatică odată cu apariția informațiilor conform cărora Constantin Popeci ar fi primit o ofertă mai avantajoasă de la entități din Rusia și Moldova.

Acești noi actori, despre care se crede că au legături anterioare cu conducerea Transmashholding, un gigant rusesc în industria feroviară, au adus o nouă perspectivă asupra valorii pachetului de acțiuni disputat ”, au dezvăluit sursele Gândul . în exclusivitate.

Va ajunge una din cele mai importante fabrici din Craiova pe mana rușilor?

Înregistrarea acestui litigiu la Registrul Comerțului confirmă faptul că această tranzacție este un „grea” și semnalează, totodată, o potențială schimbare de strategie în rândul companiilor implicate.

Aceleași surse confirmă și interesul altor entități din sfera industriei pentru deznodământul acestei tranzacții aflate în impas. În același timp, analiștii de afaceri urmăresc cu atenție desfășurarea evenimentelor, în vreme ce avocații taberelor încearcă să anticipeze argumentele care vor fi prezentate în instanță de adversari.

„ Această confruntare marchează un moment crucial pentru ambele companii – Grampet Logistics, parte a Grampet Grup, deținut de

, și Popeci Utilaj Greu – și poate avea implicații semnificative asupra dinamicii de putere în industria utilajelor grele și a logisticilor din România.

Rămâne de văzut dacă una din cele mai importante fabrici din Craiova va ajunge pe mana rușilor sau dacă omul de afaceri Gruia Stoica va avea, în ultimă instanță, câștig de cauză ”, au mai declarat surse apropiate acestei tranzacții, în exclusivitate pentru Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri –

11 Apr, 16:18

Social –

11 Apr, 15:46

Știri externe –

11 Apr, 15:45

Ultima oră

Știri politice –

11 Apr, 15:29

11 Apr, 15:26

11 Apr, 14:58

Sursa: https://www.gandul.ro/exclusiv/razboi-in-instanta-pentru-fabrica-popeci-utilaj-greu-din-craiova-omul-de-afaceri-gruia-stoica-blocat-de-rusi-20184490

Ultimă oră

Același autor