20.3 C
Județul Dolj
4 mai, 2024

Scandal între mai multe persoane, pe o stradă din Craiova/ Poliţiştii au găsit doi tineri care au spus că au avut o altercaţie alţi doi, necunoscuţi, şi au refuzat să coopereze/ A fost deschisă o anchetă

vineri, 22:25

Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane a avut loc, vineri, pe o stradă din Craiova. Poliţiştii au găsit doi tineri care au susţinut că au avut o altercaţie alţi doi, pe care nu îi cunosc, şi au refuzat să coopereze cu agenţii. În acest caz a fost deschisă o anchetă după ce poliţiştii s-au sesizat din oficiu.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, vineri, de un bărbat, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că pe strada George Enescu are loc o altercaţie între mai multe persoane.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat doi tineri de 22 de ani, ambii din municipiul Craiova, care au declarat că au avut o altercaţie cu alţi doi tineri pe care nu-i cunosc şi care nu au mai fost găsiţi la faţa locului. Cei doi tineri de 22 de ani au refuzat transportul la o unitate medicală şi au refuzat colaborarea cu organele de poliţie”, a arătat sursa citată.

În acest caz, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea tuturor participanţilor şi luarea măsurilor legale.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/scandal-intre-mai-multe-persoane-pe-o-strada-din-craiova-politistii-au-gasit-doi-tineri-care-au-spus-ca-au-avut-o-altercatie-alti-doi-necunoscuti-si-au-refuzat-sa-coopereze-a-fost-deschisa-o-ancheta-1922402519112024042221564443

Ultimă oră

Același autor