22 C
Județul Dolj
27 aprilie, 2024

Bărbat condamnat în Italia la zece ani şi opt luni de închisoare după ce a obligat o fată de 14 ani să se prostitueze şi să desfăşoare activităţi umilitoare, prins într-o comună din Dolj

astăzi, 11:31

Un bărbat condamnat în Italia la zece ani şi opt luni de închisoare după ce a obligat o fată de 14 ani să se prostitueze şi să desfăşoare activităţi umilitoare a fost prins într-o comună din Dolj.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat, miercuri, o acţiune vizând persoanele urmărite, iar în comuna Apele Vii au prins un bărbat de 38 de ani, din localitate, urmărit la nivel internaţional.

“Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, acesta având de executat o pedepsă de zece ani şi opt luni de închisoare pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de sclavie/subjugare. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, profitând de starea de vulnerabilitate a unei minore de 14 ani, precum şi prin folosirea de violenţe fizice, a determinat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale şi să desfăşoarea activităţi umilitoare, însuşindu-şi sumele de bani astfel încasate”, au precizat poliţiştii.

El a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/barbat-condamnat-in-italia-la-zece-ani-si-opt-luni-de-inchisoare-dupa-ce-a-obligat-o-fata-de-14-ani-sa-se-prostitueze-si-sa-desfasoare-activitati-umilitoare-prins-intr-o-comuna-din-dolj-1922403120592024031121529891

Ultimă oră

Același autor