13.1 C
Județul Dolj
26 aprilie, 2024

Funcționarii publici din primărie au început să-și recupereze tăierile operate prin Legea…

Funcționarii publici din primărie au început să-și recupereze tăierile operate prin Legea salarizării

27 februarie 2023

După 6 ani de procese duse împotriva primarului Mihăiță Negură, salariații din Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc au început să își recupereze diferențele la salarii, suprimate de edilul primăriei, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional ,,Forţa Legii”.

Minciuna din Legea salarizării, promovată de ministrul Muncii din acea vreme, Lia Olguța Vasilescu

iese acum pe deplin la lumină. Salariile lucrătorilor din multe primării au fost tăiate în 2017, prin lipsa grilelor, mai anunță cei de la Sindicatului Naţional ,,Forţa Legii”.

Unul dintre cei care au profitat de oportunitatea pe care ministrul Muncii de atunci, Lia Olguța

Vasilescu (PSD) i-a creat-o prin Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017 și i-a ”ars” puternic la salarii pe lucrătorii municipalității a fost primarul Mihăiță Negură (PNL). Acesta a tăiat drastic salariile, ducându-le cu mult sub nivelul existent înainte de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii actuale de salarizare.

Lipsa grilelor de salarizare pentru administrația locală, din legea promovată de Lia Olguța Vasilescu, cu proiectul publicat inițial pe site-ul PSD, a permis apariția unor astfel de abuzuri.

A fost de datoria Sindicatului Național ”Forța Legii” să ducă procese grele la mai multe tribunale și

curți de apel, până la soluționarea definitivă a acestor litigii, pentru ca lucrătorilor să li se facă dreptate.

Pentru abuzurile din anii 2017 și 2018, în Dosarele nr. 12271/63/2017 , respectiv 2665/63/2018 , au fost soluționate cauzele de către Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, în două cicluri procesuale. Pentru abuzurile din anul 2019, în Dosarul nr. 2469/63/2019, a fost soluționată cauza de Tribunalul și Curtea de Apel Suceava.

Recent, lucrătorii au început recuperarea acestor sume, actualizate cu inflația, plus dobânda legală.

În anul 2023, aceștia au primit 5% din sume, iar în anii următori vor primi, potrivit legii, 10% în

2024, 25+25% în 2025 – 2026 și 35% în 2027, finalizând așadar după 10 ani de la comiterea abuzurilor.

Aceste situații au determinat Sindicatul Național ”Forța Legii” să elaboreze un proiect de lege

pentru introducerea grilelor de salarizare pentru funcționarii publici și lucrătorii contractuali, prin

completarea Anexei VIII a Legii-cadru privind salarizarea, iar acest proiect va fi introdus în Parlament, ca inițiativă legislativă, de Președintele ”Forța Legii”, Ringo Dămureanu, Deputat în Parlamentul României.

În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.

Preţurile de referinţă la gaze pe piaţa din Europa au scăzut luni sub pragul de 40 euro (43 dolari) pentru un Megawatt-oră, în condiţiile…

Comisia Europeană a anunţat luni, la Bruxelles, că va contribui cu 1 miliard de euro la eforturile de reconstrucţie din Turcia ca urmare a…

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că cele două companii City…

Sursa: https://romanialibera.ro/economie/economie-interna/functionarii-publici-din-primarieau-inceput-sa-si-recupereze-taierile-operate-prin-legea-salarizarii/

Ultimă oră

Același autor