18.1 C
Județul Dolj
5 mai, 2024

Tragedie în Dolj. Un bărbat s-a sinucis după ce și-a ucis soția

07.03.2024 17:42

FOTO: Unsplash

Două persoane, soț și soție, au fost găsite decedate în propria locuință, anchetatorii au indicii de o crimă urmată de o sinucidere.

Două persoane, soț și soție, au fost găsite decedate în propria locuință în comuna doljeană Breasta, anchetatorii au indicii că a fost o crimă urmată de o sinucidere, relatează Realitatea Plus.

Potrivit IPJ Dolj, descoperirea a fost făcută în jurul orei 11.10. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta, fiind găsite cadavrele a două persoane, un bărbat de 60 de ani și o femeie de 36 de ani, soț și soție.

”Având în vedere natura evenimentului, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”, transmite IPJ Olt.

Potrivit vecinilor, citați de sursa menționată, între cei doi soți erau mai multe neînțelegeri în ultima vreme, femeia chiar își dorea să plece din țară.

Nepotul bărbatului care și-a ucis soția a mărturisit că acesta și-a sunat fiica, stabilită în SUA, căreia i-ar fi spus să vină acasă, că a omorât-o pe tânăra sa soție, iar după încheierea apelului urma să se omoare și el.

Conform presei locale, bărbatul în vârstă de 60 de ani și-a ucis soția, pe care a înjunghiat-o în zona abdominală, după care s-a sinucis folosind un colier de plastic.

Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul celor doi. Tragicul eveniment a fost anunțat de către vecinii care nu își pot explica ce s-a întâmplat.

În urmă cu câțiva ani femeia îi salvase viața soțului, donându-i un rinichi.

10 Martie 2024, 18:46

Sursa: https://www.dcnews.ro/tragedie-in-dolj-un-barbat-s-a-sinucis-dupa-ce-si-a-ucis-sotia_951648.html

Ultimă oră

Același autor